Afaceri de la zero

Spaniolii au dat lovitura

29.05.2000, 00:00 Autor: Alexandru Dida


Actuala editie a Ligii Campionilor a constituit un real triumf pentru fotbalul spaniol. Nu pentru ca a fi oferit, in premiera, o finaladisputata intre doua echipe iberice, Real Madrid si Valencia, ci pentru ca a obtinut in plan financiar un succes nemaiantalnit. Mai sus amintitele formatii carora li se adauga semifinalista CF Barcelona au reusit sa cumuleze un castig de peste 60 de milioane de dolari, realizat din sumele aferente numarului de jocuri disputate in fazele grupelor, victoriilor, remizelor, bonusurilor si premierii din finala.

Pentru fiecare partida disputata in cadrul fazelor grupelor (preliminariile nu au fost rasplatite material), fiecare echipa a primit din partea UEFA cate 0,334 milioane de dolari, victoria, pana in fazele semifinale inclusiv, fiind rasplatita tot cu 0,334 milioane de dolari in vreme ce pentru un egal s-au primit doar 0,167 milioane de dolari. Pentru accesul in faza sferturilor de finala echipele calificate au primit cate 3 milioane de dolari iar cele ajunse in semifinale alte 3,4 milioane. Numai pentru victoria din finala Realul a primit 7 milioane de dolari in vreme ce finalista Valencia a trebuit sa se multumeasca doar cu 4 milioane. Se poate lesne constata cat de mult au putut pierde echipe cu nume precum fostele campioane continentale Milan si Borussia Dortmund, de vreme ce numai din prime de start si bonusuri echipele ajunse in semifinale au acumultat 10, 4 milioane de dolari.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania