Afaceri de la zero

Trebuie sa fii copil ca sa crezi ca desenele animate aduc bani

14.02.2003, 00:00 Autor: Cecilia Stroe

Vremea in care desenele animate erau realizate de catre graficieni cu creionul pe hartie, imagine cu imagine, pare sa fi apus; graficienii folosesc acum mouse-ul si o fac cu atata indemanare incat, anul acesta, aproape toate filmele artistice de animatie luate in considerare in competitia pentru Oscar sunt fie in intregime realizate pe computer, fie printr-un amestec de tehnici care implica folosirea computerului. In Romania insa, filme noi de animatie autohtone nu mai apar decat la festivalurile de film, dupa care nu se mai aude nimic de ele. Autorii lor nu-si pot castiga existenta din ele, necum sa se imbogateasca de pe urma lor. Mai norocosi sunt cei ce stiu sa intrebuinteze calculatorul; sansa lor e sa-si foloseasca abilitatile in firme care ofera servicii de grafica pe computer.
In apartamentul sau dintr-un cartier bucurestean, la un simplu PC, Giuliano Draguleanu lucreaza de cativa ani buni la un scurt-metraj de animatie in 3D (cu imagini tridimensionale), care spune el, atunci cand va fi terminat, va putea rivaliza cu orice productie realizata intr-un studio hollywoodian pe aparatura profesionala si cu buget de milioane de dolari. Povestea unui gandac de bucatarie, filmul se va numi "A hard life" si va avea o durata de aproximativ 15 minute.
In varsta de 31 de ani, Giuliano Draguleanu a studiat sculptura la Scoala Populara de Arta si pana sa descopere grafica in 3D a facut reclame si spoturi video pentru diferite case de productie video. "La 3D am ajuns in urma cu vreo sase ani, lucram la Transglobal Media, unde eram redactorul-sef al unei reviste care urma sa apara. Din lipsa de fonduri, proiectul a fost abandonat, revista respectiva nu a mai aparut niciodata, dar acolo am vazut pentru prima oara doi baieti care lucrau 3D", isi aminteste el. A realizat atunci ca si-a descoperit vocatia, in urmatoarele opt luni a stat acasa si a invatat "pe rupte" tehnica 3D.

"Mihaela" anilor '70 n-a avut urmasi
Singurul studiou de animatie de la noi, batranul Animafilm, inca neprivatizat, traieste inca din faima filmelor facute inainte de 1989 si din filme educative si utilitare realizate pentru diverse institutii publice. Prin 1999, conducerea Animafilm incerca sa propuna, fara succes, ca fiecare cinematograf sa fie obligat sa difuzeze cel putin un film de desen animat pe saptamana, pentru ca astfel sa fie puse in circulatie cele aproximativ 200 de filme produse de studiou dupa 1990. Lucrurile nu s-au imbunatatit insa. In anul 2001, statistica Oficiului National al Cinematografiei spune ca la categoria filmelor de scurt-metraj, documentare si animatie s-au realizat doar 11 filme, cele mai putine din 1995. In conditiile in care costul mediu al realizarii unui minut de film de desene animate este aproximativ doua mii de dolari, Animafilm a reusit anul trecut sa realizeze o cifra de afaceri de 1,1 miliarde de lei, dar si sa acumuleze datorii de 202 milioane de lei.

Corectitudine politica in lumea insectelor
La scurt-metraj, Giuliano Draguleanu a inceput sa lucreze in urma cu doi ani, cand in mod cu totul intamplator i-a venit ideea pentru scenariu. "Totul a pornit de la un singur cadru cu un gandac, pe care l-am facut pentru un test de adancime a campului camerei video. Mi-a placut cum mi-a iesit, am rezolvat apoi o scena cu o mica actiune si dupa aceea m-am gandit ca as putea face un film intreg, un scurt-metraj de 15 minute", spune el.
Actiunea din "A Hard Life" se petrece in New York, unde personajul principal, un gandac de bucatarie, traieste aventura vietii lui incercand sa traverseze o strada. "Ideea filmului este de fapt una cat se poate de banala, aceea ca orice fiinta, oricat de mica si neinsemnata ar fi, daca privesti lumea prin ochii ei capata o cu totul alta valoare", crede Draguleanu.
Filmul, precizeaza el, ofera insa mai multe "chei" de lectura: gandacul s-a nascut in 1938, pe un transatlantic care transporta emigranti in Statele Unite si, pentru a ilustra metafora emigrantului, pe parcursul primelor cinci cadre, camera trece de la Statuia Libertatii la un gang dintr-un cartier sarac. "Gandacul isi pierde casa, proprietarii dau cu insecticid si incercarea de a traversa o strada constituie pentru el un demers plin de pericole: oameni, picioare, masini, caini, sobolani, are o altercatie cu un sobolan, aceasta ar fi povestea pe scurt; mai pe larg, o sa fie si un mic love-story, dar am plasat si un gandac mare si negru, un gandac xenofob in bucataria in care ajunge si de-aici o alta serie de conflicte".

O luna de munca pentru un minut
Animatia pe computer prin intermediul software-ului 3D implica un procedeu destul de diferit de cel utilizat in animatia bidimensionala. Animatorii nu lucreaza cu imagini, ci cu o baza de date - reprezentarea virtuala a unui spatiu tridimensional, bazata pe coordonate carteziene. Un obiect tridimensional, un volum, poate fi descris de o lista de puncte, de coordonate, iar animatorul, de obicei, isi creeaza obiectele plecand de la forme foarte simple, cuburi, cilindri, sfere, pe care le textureaza cu ajutorul computerului, atribuindu-le proprietati menite sa le confere personalitate: culoare, reflexie, relief, luminozitate, transparenta sau opacitate, in functie de informatia care urmeaza a fi comunicata.
Pentru ca lucreaza de unul singur, lui Giuliano realizarea unui minut din filmul de animatie ii ia in medie o luna de zile de munca. Cand s-a apucat de lucru, in urma cu doi ani, a reusit sa faca in jur de patru minute. Si-a dat seama insa ca, stresat de faptul ca procesul dura foarte mult, facuse o serie de compromisuri. "Patru minute inseamna destul de mult atunci cand lucrezi singur, dar dupa ce m-am uitat o data, de doua ori, de trei ori la caseta mi-am dat seama ca nu este bine, vizual nu arata cum trebuie, iar personajul nu avea personalitate". A hotarat sa-si intrerupa lucrul o vreme, sa dezvolte ideea si din luna noiembrie a anului trecut s-a reapucat serios de treaba.
La Hollywood sau la Bucuresti, realizarea unui film de animatie, fie ca este vorba de scurt sau de lung-metraj, presupune parcurgerea aceluiasi sir de etape, de la dezvoltarea subiectului la fazele de productie, explica Giuliano. Se face mai intat un scenariu, apoi un planning, in care animatorul stabileste numarul scenelor si a decorurilor; in story-board se stabileste pozitia camerei fata de personaj, se fac desene si schite de atmosfera, pentru stabilirea culorilor si a luminii.
Dupa modelarea personajelor si a decorurilor si texturarea lor, se animeaza, apoi scenei tridimensionale i se aplica luminile si se trece la faza de rendering - operatiunea de transpunere in imagine, in care computerul calculeaza, fotograma cu fotograma, valoarea pozitiei in spatiu a obiectelor si a camerei video, valoarea luminilor si a umbrelor si restituie  scena tridimensionala in diferite momente ale animatiei. Ultima etapa este post-procesarea, se fac ultimele modificari ale imaginii, se face montajul fotogramelor si se ataseaza sunetul.  

Povestea englezului norocos
Maniera in care Giuliano doreste sa prezinte publicului povestea gandacului de bucatarie e realista - "o provocare" spune el, in conditiile in care lucreaza. Dincolo de acest aspect, tot o provocare considera si faptul ca a ales drept personaj principal aceasta vietate, "la care primul lucru pe care-l observi este cat e de dezgustator". "Eu trebuie sa-l fac pe spectator ca pe parcursul celor 15 minute sa ajunga sa-l placa. M-am gandit sa realizez scurt-metrajul la fel de realist ca un documentar; problema era cum sa fac din gandac un personaj care sa spuna o poveste, sa exprime niste sentimente; nu ajunge sa-l vezi cum alearga de colo-colo si-atunci, pentru a-i da personalitate, in anumite momente am exagerat animatia si l-am facut putin natang, uneori se impiedica si cade in nas".  
La fiecare doua saptamani, undeva in lume are loc un festival de scurt-metraj animat, de anvergura mai mica sau mai mare, iar Giuliano intentioneaza sa trimita "A Hard Life" la toate. Peste cateva zile va finaliza site-ul pe Internet al filmului, cu ajutorul caruia va incerca sa obtina o finantare, dar nu-si face iluzii ca si-ar putea vinde filmul in tara.
Pe Internet, un autor de filme de animatie din Marea Britanie i-a povestit ca a inceput un film de animatie in aceleasi conditii si cu aceleasi mijloace. Si-a gasit imediat un investitor, a marit durata filmului de la 10 minute la 25, va aparea pe DVD si deja, dupa cum ii povestea, doua-trei televiziuni i-au propus sa i-l cumpere. "Lansarea unui astfel de film presupune in primul rand un canal media si in Romania televiziunile nu au in grilele lor loc pentru asa ceva. La noi nu exista inca o piata, nu se pune problema sa fie difuzat in cinematografe, pe DVD nici atat nu este cazul, pentru ca DVD-urile sunt deocamdata scumpe pentru romani", crede el.
Pentru a termina cele 15 minute intr-un an, animatorul lucreaza acum la filmul sau in jur de 12-14 ore pe zi. "Nu-mi voi irosi energia incercand sa-l vand in tara", spune el. Il va inscrie, totusi, in concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei, adauga el, pentru ca daca va castiga, lucrurile s-ar putea schimba destul de mult. "Nu as mai lucra de unul singur, mi-as putea angaja niste oameni, as lucra intr-un studio adevarat si atunci si drumul catre un business ar fi mult mai sigur si mai direct".   

Luati-va adio de la Mickey Mouse; in locul lui a venit Stuart Little
Termenul de animatie acopera o varietate de tehnici care implica filmarea fotograma cu fotograma a imaginilor si a volumelor aranjate in asa fel incat sa descrie fazele succesive ale unei miscari. Principiul imprimarii unei imagini pe retina face ca proiectia unei secvente de imagini astfel inregistrate sa ofere, ca in cazul cinema-ului live action, iluzia miscarii. In timp ce in live action este vorba despre inregistrarea unei miscari reale in ritm de 24 de fotograme pe secunda, in filmul de animatie este vorba despre inregistrarea dintr-o singura miscare a unei serii de imagini sau volume fixe.
Tehnica de animatie bazata pe desene facute manual, pusa la punct de Walt Disney in anii '30-'40 a fost inlocuita treptat, incepand din anii'90, de aplicatiile software 3D. Primul lung-metraj de animatie care a utilizat imagini digitale in grafica 3D a fost "Tron", realizat in 1982 de Disney. Folosirea graficii computerizate pentru efectele speciale din filme a explodat la sfarsitul anilor '80. In '86, Daniel Langlois infiinteaza Softimages, o societate care dezvolta software pentru efecte speciale si tot in aceeasi perioada se infiinteaza si departamentul de grafica pe computer al Disney. Primul lung-metraj de animatie sintetic in totalitate va fi insa "Toy Story", realizat in 1995 de Disney in colaborare cu Pixar Animation Studio.
Primul film in care s-au folosit efecte speciale digitale este "Razboiul Stelelor", realizat in 1977, anul in care George Lucas fondeaza Industrial Light&Magic si, in interiorul acestei companii, Pixar Animation Studio, specializat in film de animatie, care va experimenta imaginile de sinteza mai intai in acest film si ulterior in scurt-metraje.
Cam de aici inainte, industria animatiei 3D a inceput sa se dezvolte pe trei coordonate: animatia pentru industria cinematografica (efecte speciale in filmele artistice,efecte speciale in documentare si filme de animatie propriu-zise), animatia pentru industria divertismentului electronic (jocuri video) si animatia pentru simularea/vizualizarea pe computer in scopuri stiintifice.
In ceea ce priveste raportul dintre animatia pe computer si cea realizata manual in filmele artistice de animatie, pozitia de lider incontestabil ocupata decenii intregi de compania Disney a fost disputata in ultimii ani, indeosebi de studiourile Universal ("The Grinch"), DreamWorks SKG ("Shrek") sau Columbia  ("Stuart Little"), toate folosind intr-o forma sau alta animatia digitala. Pana acum, Disney a realizat in colaborare cu Pixar Animation Studio patru filme - "Toy Story", "A Bug's Life", "Toy Story 2" si "Monsters. Inc.", care au produs incasari de 1,7 miliarde de dolari numai din proiectia pe marile ecrane, separat de vanzarile pe caseta video si DVD. Ultimul, "Monsters, Inc." ("Compania monstrilor") a fost cel mai bine vandut film pe caseta video din anul 2002, cu 30,4 milioane de copii vandute pe plan mondial. Analistii se intreaba acum ce va face Disney incepand din 2005, cand actualul acord de colaborare cu Pixar va expira, avand in vedere ca alte productii de animatie ale Disney in afara colaborarii cu Pixar (si care au folosit si desenul facut de mana) n-au avut nici pe departe acelasi succes comercial - cazul peliculelor "Atlantis: The Lost Empire" sau "Treasure Planet".

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania