Afaceri de la zero

Uneori e bine sa pedalezi pe o singura idee

13.01.2003, 00:00 Autor: Adriana Andronescu

La numai 21 de ani, timisoreanul Daniel Dumici, student la Facultatea de Management, este patron cu acte in regula. N-a avut insa la dispozitie decat o semicursiera, niste bani de la parinti si timp berechet. Asa ca s-a gandit sa infiinteze in Timisoara prima firma de curierat pe bicicleta.
Dupa calculele lui Daniel, orice pachet poate fi livrat in Timisoara in mai putin de o ora. Firma a fost infiintata de curand, la sfarsitul lunii noiembrie a anului 2002, dar are deja clienti. Patronul, Daniel Dumici, este deocamdata si singurul angajat al firmei sale, asa ca trebuie sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa urce pe bicicleta. Echipamentul sau are doua piese de rezistenta: niste genti mari, impermeabile, facute la comanda; Daniel spune ca securitatea coletelor este astfel garantata impotriva intemperiilor.

Mos Craciun biciclist
Tanarul timisorean a investit in firma de curierat aproximativ 20 de milioane de lei. Acesta a insemnat cheltuielile pentru acte, pentru publicitate si pentru echipament. Au fost banii lui si ai familiei. Se amuza cand isi aminteste momentul in care a calcat pragul Biroului unic de la Camera de Comert Timisoara, infiintat special pentru simplificarea formalitatilor birocratice de inregistrare si autorizare a firmelor. "Am fost la Biroul unic si am intrebat ce facilitati am, ca student. Aproape ca m-au dat afara!".
La firma lui Daniel Dumici, transportul unui colet cu greutatea de pana la 0,5 kilograme costa 0,5 euro. Tarifele cresc, in functie de greutatea coletului: 0,5-2 kilograme - 1,8 euro; 2-5 kilograme - 2,7 euro; 5-9 kilograme - 3,8 euro. Pentru colete cu greutatea mai mare de 9 kilograme, pretul este "negociabil".
Curierul biciclist are si un soi de uniforma, atata vreme cat afirma ca strabate Timisoara imbracat in haine verzi, pentru ca "mesajul este clar: transportul este suta% ecologic". Patronul planuieste insa ca anul viitor, de sarbatori, sa isi schimbe costumatia verde. El are de gand sa circule pe bicicleta imbracat in costum de Mos Craciun, pe toata perioada sarbatorilor de iarna.

"Parintii ma tot alunga din tara"
Daniel s-a hotarat sa pedaleze in cautarea unui rost in viata mai mult din pricina parintilor. "Parintii mei ma tot alunga din tara inca din clasa a X-a", spune tanarul patron. El a avut insa intotdeauna o conceptie diferita de a lor in legatura cu acest aspect, refuzand sa admita ca in strainatate i-ar putea fi mai bine decat in tara natala: "Decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas!".
E drept ca un rol important l-a avut aici imaginea destul de proasta pe care occidentalii o au, in general, despre romani. "Toti romanii sunt considerati tigani in vestul Europei", spune Daniel, care a avut ocazia sa calatoreasca destul de mult. La inceputul acestui an a facut chiar o oarecare practica in domeniul curieratului pe bicicleta pe strazile din Milano, unde fostul sau cumnat si-a infiintat o firma similara.
Comparand situatia din strainatate cu cea din tara, Daniel este foarte convins ca va reusi in Romania, in ciuda greutatilor de aici. Asa ca planuieste ca, in primavara anului viitor, sa mai deschida un punct de lucru la Arad si sa mareasca personalul firmei cu vreo cativa angajati.

O meserie din care nu iesi la pensie
In Bucuresti, la ora actuala exista putine firme de curierat intern care au serviciu de curierat pe bicicleta, cele mai cunoscute fiind Pegasus si Cargus. Prima companie care a infiintat un astfel de serviciu a fost Pegasus, in 1997, principalele marfuri livrate pe aceasta cale fiind plicurile cu documente si, ulterior, florile. Potrivit declaratiei unui reprezentant al Pegasus, firma are acum 30-40 de angajati care fac curierat pe bicicleta pentru transportul de colete cu greutate mica, echipamentul - rucsacii speciali de transport - fiind asigurat de companie.
Daca in timpul verii transportul cu bicicleta se dovedeste mai ieftin si de multe ori mai rapid decat cel motorizat, iarna iese insa din calcul, ceea ce da acestui tip de curierat caracterul unei afaceri sezoniere. Cum insa curierii respectivi sunt angajati permanenti ai firmei, schimba bicicletele pe autovehicule atunci cand conditiile meteo nu mai permit deplasarea cu usurinta pe bicicleta. "Acum, pe timp de iarna, nu se lucreaza cu biciclete: poate ca unii din ei practica extreme bike pe zapada, dar asta numai pentru placerea lor!", glumeste reprezentantul Pegasus.
Pana acum, cei mai multi romani au facut cunostinta in afara Romaniei cu meseria de curier pe bicicleta - mai ales tinerii cu burse in strainatate care s-au angajat temporar la companii de curierat, pentru a mai castiga cate un ban. In afara efortului de a invata dispunerea strazilor in oras, munca respectiva n-ar presupune, in principiu, dificultati deosebite pentru cel ce o practica, daca scoatem din calcul faptul ca exista zile cand toata treaba se face pe canicula sau pe ploaie si vant (nu insa si pe ninsoare) si greutatea, pentru unii, de a se trezi cu noaptea-n cap, ca sa poata duce la prima ora clientului ziarele si corespondenta.
Cand vine vorba insa de o activitate practicata ani de zile, situatia pare a se schimba insa, judecand dupa multele articole de pe Internet despre dificultatile salariatilor din industria curieratului pe bicicleta - cel putin in America, unde numeroase companii mici, inclusiv site-uri de comert electronic, isi livreaza marfa prin intermediul curierilor pe bicicleta. printre acuzatiile aduse angajatorilor se numara salariile mici oferite, un regim neclar al contractului de munca (unele companii i-ar sili pe curieri sa figureze ca angajati pe cont propriu, ca sa nu plateasca pentru ei asigurare sau alte drepturi sociale) si chiar "ciupiturile" la bani (multe companii fac bani mai mult din taxa zilnica incasata de la curier pentru folosinta statiei radio, taxa pe care unele ar incasa-o chiar atunci cand curierul are statia lui proprie).
In general, un curier pe bicicleta munceste in schimburi, inclusiv noaptea, intre 15 si 40 de ore pe saptamana, maximul posibil al castigului fiind de 400 de dolari pe saptamana. Castigul se compune dintr-un salariu orar la care se adauga comisionul fix pentru fiecare tranzactie, plus bacsisul de la client. Cand se angajeaza, curierul aduce de obicei in firma bicicleta lui personala, in timp ce firma il echipeaza cu rucsac sau geanta pentru marfa, eventual sapca, tricou si jacheta impermeabila cu sigla firmei si, daca e vorba de o firma de curierat mai mare, o statie radio.
Cat despre performanta in activitate, rapiditatea livrarii se plateste uneori destul de scump: in octombrie 1994, la Washington, zeci de curieri pe bicicleta au blocat traficul intr-o zona centrala a orasului, ca sa protesteze fata de moartea unui coleg care fusese acrosat de un motociclist in timp ce traversa o intersectie ca sa duca un colet la destinatie. (Crenguta Nicolae)

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania