Urmasii boierilor Stirbei vor sa redevina baronii vinurilor oltenesti

Pe vremuri, cei mai bogati romani erau cei din familiile boieresti. A intervenit insa comunismul si valorile au fost rasturnate. Unele familii boieresti pur si simplu au disparut, altele au urmasi care traiesc in strainatate. Exista si exceptii. O urmasa a familiei Stirbei s-a intors in tara pentru a continua o traditie, relansand productia de vin de pe mosia de la Dragasani. Oricum, in topul celor mai bogati romani trebuie sa cauti mult ca sa gasesti nume boieresti. Poti da, de exemplu, de Dimitrie G. Sturdza, om de afaceri cu o avere estimata de 140 de milioane de dolari.

In Oltenia, familia princiara Stirbei stapanea din sec.18 domenii viticole in podgoria Dragasani, iar vinurile Stirbei erau apreciate atat in tara, cat si la curtile regale din Europa. Nepoata a printesei Maria Stirbei, Ileana Costinescu a preluat in 2001 un domeniu al stramosilor sai: 20 de hectare de vie la Dragasani, unde in prezent produce soiuri autohtone de vin, precum Cramposia si Tamaioasa.

Ileana Costinescu a plecat din tara in 1969, in Franta, cu ajutorul unui prieten al familiei Henri Coanda. De 7 ani locuieste in Austria, casatorita cu baronul Yakob Kripp, descendent al uneia dintre cele mai vechi familii din Tirol. S-a intors in tara dupa o absenta de aproape 30 de ani si acum sta doar iarna in Tirol, vara si toamna la Dragasani. A lucrat o vreme intr-o banca, apoi in domeniul decoratiunilor interioare. Acum se specializeaza in vinuri si crede ca este ?o simbioza?. La Dragasani, oamenii i-au privit initial cu scepticism, declara ea. Intelege de ce: "nu se stie niciodata cand vine cineva din strainatate ce promite si ce indeplineste din ceea ce promite". In timp insa, s-au obisnuit unii cu altii si au devenit ca un fel de "familie", adauga baroana. "Am fost invitati chiar la nunta unui angajat in satul vecin si abia asteptam sa participam la o nunta locala", spune ea.

Lui Yakob Kripp, Romania i-a placut din primul moment; atat peisajul, cat si oamenii. "Este o tara bogata din multe puncte de vedere, poate nu economic, dar are un potential turistic imens", considera el. Baronul este jurist, dar declara ca are cu vinul o legatura ?genetica?. Familia sa produce vinuri in sudul Tirolului de foarte multi ani si de altfel, are un frate si un var enologi cu experienta. La Dragasani, au gasit viile intr-o stare destul de buna; crama insa era aproape o ruina. A fost nevoie s-o renoveze de la fundatie si sa o doteze cu tehnologie de ultima ora in domeniu. Investitia s-a ridicat la cateva sute de mii de euro. Nu poate da cifre exacte, dar crede ca investitia cea mai mare pe care a facut-o si pe care trebuie s-o faca oricine in acest domeniu este know-how-ul. "Experienta, a fratelui meu de exemplu, care ne-a ajutat la inceput si care lucreaza ca enolog de 15 ani, apoi cea a varului meu, care face vinuri de 25 de ani nu pot fi evaluate in bani. Cred ca si daca investesti milioane de dolari nu ai garantia succesului. In schimb, daca implementezi un know-how de calitate poti sa scoti pe piata un produs de mare valoare."

100.000 de sticle cu cramposie si tamaioasa

Din recolta 2003, anul acesta au fost imbuteliate 30.000 de sticle. Kripp si-a propus ca in 2004 sa dubleze productia si sa ajunga in doi-trei ani la 100.000 -120.000 de sticle. Soiurile produse si promovate sub eticheta Stirbey sunt autohtone pentru ca numai cu acestea exista sanse la export, este convins baronul. "Nu merita sa incercam sa copiem un pinot gris sau un chardonnay care se produc in toata lumea in conditii mult mai bune si cu tehnologie mult mai sofisticata, cand la cele autohtone nu avem concurenta: tamaioasa exista numai in romania, cramposia la fel, iar consumatorul de calitate din strainatate este interesat sa descopere soiuri noi."

Prima livrare de vinuri Stirbei a plecat in Austria. Intre timp, vinurile de la Dragasani au mai ajuns si in alte tari din vestul Europei, dar sotii Kripp au gasit si distribuitori in plan local. La Bucuresti, din septembrie, vinurile Stirbei, ale caror preturi variaza intre 150.000 si 300.000 de lei, pot fi gasite in restaurantele unor mari hoteluri, la Howard Johnson, Marriot si Hilton si la World Trade Center.

Despre piata romaneasca a vinurilor, Kripp spune ca este foarte interesanta pentru ca se dezvolta foarte repede. Desi consumul total, cantitativ nu creste foarte mult, valoarea medie a vinului a crescut foarte mult in ultimii doi-trei ani, explica el, adaugand ca tendinta pietei din Romania este spre vinuri de calitate, lucru care se vede foarte clar in toate studiile de piata. "In Oltenia se simte mandria oamenilor ca si in zona lor exista acum un vin specific, de calitate. Clientii romani au fost si ei interesati de cramposie, care nu s-a vinificat pana acum ca soi specific si cred ca am atins nationalismul, mandria regionala, o coarda sensibila a consumatorilor de vinuri."

Mediul de afaceri romanesc, haotic si creativ

Fata de producatorii romani de vinuri care produc milioane de sticle, cu cele 20 de hectare de vie, familia Kripp se considera un producator foarte ?mic?, dar nu si in comparatie cu alti producatori de vinuri de calitate din Italia sau Austria. "Producatorii de vinuri de calitate din nordul Italiei, de exemplu, au proprietati de 10-15 hectare, a noastra este asadar de marime mijlocie si cred ca aceasta este marimea optima pentru a face vin de calitate", spune Yakob Kripp. La Dragasani, are 10 angajati permanenti; zilieri dupa nevoie, maximum 30 si un administrator, Dumitru Nedelut, om de incredere si de meserie. "Cunoaste zona foarte bine, viile, se pricepe si are relatii." In opinia baronului, problema cea mai mare in acest domeniu este legata de pregatirea profesionala a oamenilor: exista multi ingineri si directori, dar care pana la terminarea facultatii de obicei n-au lucrat niciodata intr-o vie sau intr-o crama, a observat el. "Trebuie si scoala, dar si experienta, in Austria sau in Germania teoria si practica merg mana in mana. Un enolog cu diploma de facultate pana ajunge la acest nivel a lucrat deja minimum 3-5 ani in domeniu."

Baronul este insa sigur ca a face vin in Romania reprezinta o afacere, daca faci vin de calitate. Crede ca acest segment de piata va creste foarte repede si ca va creste si piata la export pentru vinurile de calitate romanesti. "Este o problema de marketing, lipseste o imagine corespunzatoare calitatii produselor, care deja sunt destul de bune, dar renumele vinului din Romania a pierdut mult in ultimii 30 de ani si trebuie sa-si recastige pozitia pe piata externa".

Un lucru relativ simplu de realizat, in opinia lui Kripp, prin crearea unei marci comune a vinului de calitate romanesc si o strategie de marketing comuna mai multor producatori.

In rest, despre mediul de afaceri romanesc, baronul spune ca este ?cam haotic?. A crescut in nordul Italiei, cunoaste lumea afacerilor de acolo si aseamana climatul romanesc de afaceri cu cel italian. "Poate cel romanesc este si mai haotic, dar in acelasi timp si foarte creativ, oamenii de afaceri romani sunt foarte inventivi, trebuie sa fie si asta cred ca este o baza buna pentru o dezvoltare pozitiva in urmatorii ani. Este inca un ?wild east?, dar eu spun ?go-east? pentru ca sunt conditii bune pentru a realiza ceva."

O lume a disparut, s-a nascut alta

Istoricul Mihail Dim. Sturdza a asistat la disparitia unei lumi si la aparitia alteia, cu alte valori si crede ca acum asista la crearea unei noi oligarhii, care se constituie in Romania cu o viteza uimitoare. "S-a format deja o astfel de clasa in numai zece ani, se considera deasupra legii si este foarte hotarata sa detina puterea." Mihail Sturdza are doi fii: Dimitrie si Adrian. Amandoi traiesc in Franta si lucreaza unul in domeniul bancar, celalalt in domeniul imobiliar. Au fost in Romania, doreau sa se implice in afaceri, dar au renuntat la idee, spune istoricul. "Daca vrei sa lucrezi aici dupa principiile liberei concurente iti dai seama ca ai de-a face cu o lume care opune rezistenta. Fiii mei au decis ca nu este foarte interesant sa incerce sa-si faca o cariera aici, in primul rand pentru ca lumea in Romania este inca nedeprinsa cu rigoarea. Romanii sunt ospitalieri, prietenosi, dar s-a vazut in ultimii ani cum multe afaceri enorme, care s-au bucurat de multa publicitate, banci care au dat faliment si de care nu se mai aude nimic, ai caror directori se afla in puscarii."

Aristocratia nu avea voie sa se implice direct in afaceri

Pe vremuri, in occidentul Europei si mai ales in partea catolica a acestuia, existau diferite legi, scrise si nescrise, conform carora aristocratia nu avea voie sa se implice direct in afaceri, povesteste istoricul Mihail Dim. Sturdza. Marile familii, care beneficiau de venituri uneori foarte mari din administrarea mosiilor, nu actionau direct nici in relatiile cu taranii, nici in cele cu lumea comerciala, ci printr-o serie de interpusi - vechilii la mosii, zarafii sau camatarii la oras - categorii sociale care s-au imbogatit si din randurile carora s-a ridicat, in fiecare secol, cate o familie boiereasca.

In sec.18, un nume implicat in marea finanta din Rasaritul Europei era cel al baronilor Bellio - Bellu, cum li se spunea pe romaneste: neam de negustori aromani, cu mosii cumparate in Muntenia si titlu cumparat la Viena, acestia au intrat imediat in randurile boierimii si, devenind boieri, s-au lasat de camatarie. Mari bancheri au fost si Stefan Hagi-Moscu, care insa a dat faliment la inceputul sec.XIX sau baronul Meitani, un grec de la Bucuresti.

In Moldova au fost doua familii de mari zarafi - Adamachi la Iasi, al carei ultim reprezentant a lasat o avere foarte mare capitalei Moldovei, facuta din comert cu bunuri turcesti - si Andrei Spiro-Pavli; era grec, i s-a spus Spiro Paul. A dat si acesta faliment, dar dupa ce isi maritase fetele cu fii de mari boieri.

Odata cu aparitia bancilor, care a influentat societatea romaneasca, a aparut o noua clasa detinatoare de capitaluri financiar-bancare care era atat de sorginte burgheza cat si boiereasca, prin intrarea masiva in consiliile de administratie ale bancilor cu capital strain, afirma istoricul, citand nume precum C.C Arion, Camtacuzino sau Titu Maiorescu, membru si in Consiliul de Administratie al Cailor Ferate Romane, construite in mare parte cu capitaluri germane si austriece.

De asemenea, marile familii boieresti, mai ales cele care aveau proprietati pe Valea Prahovei, unde s-a gasit petrol, au intrat si ele, prin forta imprejurarilor, in consiliile de administratie ale societatilor petrolifere. Despre burghezie, istoricul spune ca in Romania ca si clasa s-a format foarte tarziu, dupa proclamarea independentei. "A existat insa o clasa de mijloc care era compusa din foarte multe elemente alogene, lucru foarte curios pentru ca dovedea ca romanii nu erau buni la comert. S-a dovedit dupa '90 ca sunt buni la comert, insa in trecut, afacerile, comertul erau in mainile grecilor, evreilor si armenilor."

Evreii au inceput sa vina masiv in Tarile Romane dupa 1850: aveau un fel de a gandi mai european decat romanii, vorbeau mai multe limbi si aveau legaturi de familie in marile centre comerciale ale Europei, povesteste Sturdza. "Au putut dezvolta activitati comerciale si bancare mult mai repede decat romanii - membrii Partidului Liberal doar dupa 1880 au inceput sa dezvolte afaceri de mare anvergura." Cat despre greci, stabiliti in Tarile Romane din sec.18, mult inaintea fanariotilor, au dat chiar si domnitori: Vasile Lupu, Gheorghe Duca, ambii de origine aromana, dar considerati greci pentru ca foloseau greaca ca limba de circulatie comerciala.

"Exista si exemplul lui Mihai Viteazul, a fost mare negustor si in jurul lui, in primele divane ale tarii s-au aflat multi straini, fosti negustori", adauga istoricul, precizand ca pentru a putea fi admisi in politica, strainii erau "impamanteniti" prin casatorii cu fete de boieri.
cecilia.stroe@zf.ro