Aleph Story

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

23.07.2021, 18:20 892

Dana Ciriperu: Avem în ZF o declaraţie a unui dezvoltator imobiliar care ridică, construieşte la mare, pe litoral, el spune că va veni în curând vremea în care vom vedea hoteluri vechi, construite înainte de 1989, cumpărate de un dezvoltator şi demolate pentru a ridica în locul lor ansambluri noi pentru că piaţa s-a extins atât de mult, loturi pe care să nu existe nimic şi să pot construi nu prea mai există în zona Mamaia – Năvodari, cel puţin, şi atunci vom trăi o epocă din asta.

Dan Pavel: Epoca disrugerilor, distrugătoare.

 

Dana Ciriperu: Nu mai distrugem doar platformele industriale, începem să distrugem şi hoteluri, poate chiar blocuri de locuinţe.

Dan Pavel: Ca să construim acolo, hai să ne gândim aşa.

 

Dana Ciriperu: Ca să construim.

Dan Pavel: Declaraţia asta dată în Ziarul Financiar ne deschide o altă discuţie, da? Păi eu eu m-am întrebat de multe ori şi vorbeam cu prietenii la bere, aşa, înţeleg că şi tu ţi-ai pus problema asta. Vom prinde oare momentul când în Bucureşti vor fi dărâmate blocurile vechi, construite în anii 60 - '70, cartierele sufocate? Şi eu cred că vom prinde. Nu, nu cred că suntem atât de departe de momentul ăsta. Dar altă soluţie nu văd, ce se va întâmpla cu blocurile din Bucureşti din momentul în care vor împlini o sută de ani sau o sută şi ceva de ani că deja, cât au acum 50 - 60 de ani, arată rău multe dintre ele, cu toate reabilităriile cu tot, dar probabil că peste 50 de ani asta va fi discuţia.

 

Dana Ciriperu: Şi gradul de locuire iar e un indicator care la care ar trebui să ne uităm pentru când vom ajunge în momentul ăsta pentru că multe dintre blocurile foarte vechi din Bucureşti rămân încet, încet fără locatari, chiriaşii nu prea mai vin pentru ca alternativa locuinţe mai noi, proprietarii îmbătrânesc şi se mută şi ei la o casă în afara Bucureştiului şi uite aşa cred că ajungem pe un palier să nu mai ai cinci - şase apartamente locuite. Şi oricât de mult a investit tu într-un apartament al tău pe care poate îl cumperi mult mai ieftin s-ar putea să rămâi singur la un moment dat. Infrastructura şi acolo e  ceva de vis. Şi acum îmi aduc aminte de liftul din blocul în care am locuit prima dată când am venit în Bucureşti. Un lift atât de îngust.

Dan Pavel: În care nu ai loc în nicio poziţie.

 

Dana Ciriperu: Exact. Nu ai putea intra cu un cărucior şi locuind la etajul 7 sau la etajul 9 deja e o serie de discuţii.

Dan Pavel: Cred că la noi istoria e de vină. Acum chiar putem spune, nimeni nu e de vină, istoria. Asta este, pentru că oraşele mari au fost construite într-o perioadă în care nu aveai voie să te duci prea mult pe câmp aşa pentru că era pentru agricultură. Dar Bucureştiul nu trebuia să se dezvolte aşa, cred că toată lumea e de acord cu asta. Dacă Bucureştiul ar fi fost dezvoltat pe lungime, aşa spre Ploieşti încolo, ne-ar fi fost mult mai bine tuturor. Aşa am făcut nişte cartiere sufocate, cartiere în care lumea a trăit că nu ştia cum altfel, cum se trăieşte. Dar oamenii, în momentul ăsta, momentul în care au alternative, în momentul în care se construiesc zeci de mii de apartamente pe an în Bucureşti, momentul în care vezi cum e să locuieşti într-un bloc nou fie el şi Baloteşti sau în Militari, oriunde departe de centru, nu prea îţi mai vine să te întorci în blocul ăla din ‘70 unde eşti pur şi simplu sufocat, unde stai într-un apartament de nu ştiu, 30 de metri pătraţi, cum se construiau atunci apartamentele cu două camere. Şi atunci ce se va întâmpla cu locuinţele astea? Cred că la un moment dat, nu am vreo soluţie în momentul ăsta, dar cred că la un moment dat vor veni nişte puternici, nişte şmecheri şi vor spune „Da mă, cumpăr eu cinci blocuri de aici din cartierul Pantelimon”, le dărâmă şi fac un ansamblu foarte tare şi vând apartamente cu două 200.0000 euro. În momentul ăsta e tare complicat să te gândeşti că nu ştii cum poţi să cumperi de la fiecare proprietar.

 

Dana Ciriperu: Pentru că încă mai sunt mulţi dintre ei în viaţă, dar la un moment dat e moştenirea.

Dan Pavel: Exact, miza în continuare e ridicată şi pentru apartamentele din blocurile vechi. Preţurile sunt sus, mai ales în momentul ăsta, preţurile au crescut chiar şi pentru apartamentele vechi, dar discuţia asta pe 30 - 40 - 50 de ani cred că se va purta altfel. La un moment dat blocurile astea se degradează, pur şi simplu lumea nu îşi va dori să mai locuiască acolo şi blocurile vor rămâne fantomă. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO