Anuarul Who’s Who in Business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business a ajuns la cea de-a 16-a ediţie, iar anul anul acesta aduce din nou sub lumina reflectoarelor cei mai importanţi lideri din businessul românesc. Ca de fiecare dată, anuarul este cea mai ilustrativă carte de vizită a mediului de afaceri românesc.
Liderii de business sunt grupaţi pe sectoare de activitate, de la servicii financiare la industria auto, la energie, turism, mass-media, comerţ sau servicii profesionale. O tendinţă evidentă şi anul acesta este că cei mai mulţi dintre managerii şi antreprenorii prezenţi Şn catalog şi-au continuat studiile cu programe de educaţie în leadership la şcolile de afaceri locale sau din străinătate.
Anuarul Who’s Who in Business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business s-a născut dintr-o nevoie a pieţei de a avea o imagine consolidată a liderilor din businessul local: manageri, antreprenori, avocaţi sau consultanţi. Ei sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din economie, iar deciziile lor influenţează vieţilCatalogul celor mai importanţi oameni din business a apărut pe piaţă în anul 2008, la începutul crizei financiare care a cuprins economiile din întreaga lume, iar de atunci şi până în prezent câte 150 - 200 de manageri de top au fost schimbaţi în fiecare an în acest anuar.
Aşadar în anuarul Who’s Who in Business de anul acesta veţi găsi 12 capitole organizate după principalele sectoare de activitate din economie, veţi putea citi despre cele mai importante mutări la nivel de management şi veţi găsi detalii despre experienţa profesională şi educaţia academică a liderilor celor mai importante companii din economia locală.
Anul 2023 a fost unul cu multe schimbări pentru mediul de afaceri local. După doi ani de pandemie, cu un război care continuă la graniţă, 2023 a fost un an în care oamenii au fost din nou cea mai importantă preocupare a companiilor.
„Ca profesionist, nu exişti decât prin echipele tale, prin oameni şi prin activitatea de echipă“, susţine Claudia Oanea, managing director al Siemens Healthineers România, companie din sectorul tehnologiilor medicale avansate.
Şi în anul care a trecut, antreprenori, bancheri, manageri, consultanţi, avocaţi, cu toţii s-au aflat în faţa unui an în care lipsa de predictabilitate a fost cuvântul de ordine din nou, iar 2024 se anunţă a fi un an în care se vor vedea din plin efectele acestei instabilităţi. Într-un astfel de context, liderii sunt motoarele companiilor, iar în paginile următoare veţi citi despre cei care stau în vârful celor mai puternici actori din mediul de business local.
În plus faţă de capitolele cu personalităţile de business din fiecare sector realizate de redactorii ZF, în fiecare an catalogul are o parte de interviuri şi analize despre industriile al căror management l-am pus pe masă.
În ediţia aceasta, veţi putea citi interviuri şi analize care au toate un punct comun şi anul acesta: accentul pus pe oameni, cea mai valoroasă resursă pentru companii.
Who’s Who in Business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business reprezintă oglinda economiei locale, iar liderii prezenţi în acest anuar, cei care de-a lungul anului apar în interviurile şi în emisiunile Ziarului Financiar, sunt întotdeauna primii care transmit pulsul în business.
PS: Am încercat să cuprindem cei mai importanţi oameni din business, suntem conştienţi că am ratat pe cineva, dar dacă îmi scrieţi şi-mi daţi de veste, promitem că la anul revenim şi ne vom descurca mai bine.
Argument de Ramona Cornea,
Editor Ziarul Financiar
ramona.cornea@zf.ro
Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul “ Who’s Who in Business Romania 2023”.
Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.
Comandă anuarul mai jos la preţul de 350 de lei, TVA inclus.