Auto

Bordeanu, Dacia: Modificarea taxei de poluare va încetini piaţa auto, dar clienţii se vor obişnui cu ea

Autor: Bogdan Alecu

11.10.2011, 18:29 580

Introducerea taxei de poluare şi pentru maşinile înmatrculate înainte de 1 ianuarie 2007 va afecta într-o mai mare măsură la început vânzările de maşini noi, în contextul în care bugetul alocat noului autoturism va fi redus în condiţiile în care clientul nu va mai obţine aceeaşi sumă pe maşina veche precum înainte. Spre exemplu, în cazul unui model Dacia Logan 1,4 MPI benzină din 2005 se va plăti o taxă de poluare de peste 1.100 de euro la achiziţie de către noul proprietar. Mai mult, în condiţiile în care un astfel de model se tranzacţionează cu aproximativ 3.000 de euro, taxa reprezintă mai bine de o treime din preţul maşinii, ceea ce descurajează atât vinderea cât şi achiziţia maşinii. Mai mult, pentru maşinile mai vechi taxa ajunge la câteva mii de euro, ceea ce automat va bloca complet piaţa acestora, reorientând posesorii acestora către programul "Rabla".

"Noua taxă, ca orice fenomen, va afecta piaţa la început, după care clienţii se vor obişnui şi cu noua taxă, aşa cum a fost şi cu cea veche. Vor integra această taxă în procesul de achiziţie. Un client de Logan, sau de un alt model, are două variante, fie să o vândă, fie să o caseze şi să achiziţioneze ceva nou. Nu taxa auto va influenţa piaţa auto în 2011, ci starea economiei - dacă vom avea sau nu creştere economică. Nu se pune problema când îşi va reveni piaţa auto, ci când îşi va reveni piaţa", a spus Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Dacia pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO