Auto

Ce companie deţine primele modele Dacia Duster Pick-up

Ce companie deţine primele modele Dacia Duster Pick-up

Autor: Bogdan Alecu

15.01.2014, 13:18 6037

Primul Duster Pick-up va putea fi achiziţionat de un client obişnuit cel mai probabil peste patru ani, primele zeci de modele fiind în prezent în flota Petrom, sub un contract de închiriere.

„Deţinem în flota proprie câteva zeci de automobile Dacia Duster Pickup, ce fac parte din flota Petrom. Preţul acestora este mai mare decât al modelelor obişnuite deoarece au fost modificate conform unor specificaţii. Acestea sunt parte a unui contract pe patru ani”, a spus Bogdan Apahidean, directorul general al Leaseplan., cea mai mare firmă de leasing operaţional de pe piaţa locală şi care administrează flota de 2.300 de maşini ce este închiriată de Petrom.

Modelele Dacia Duster Pickup nu reprezintă un model de serie produs la uzina Dacia de la Mioveni, ci reprezintă o utilitară ce are la bază SUV-ul, modificat de către firma românească Romturingia, specializată în modificarea vehiculelor utilitare. Primele imagini cu Duster Pickup au fost publicate în presa locală în luna decembrie a acestui an de către cei de la Autoindustry.ro.

Potrivit oficialilor Dacia, firma Romturingia a lucrat în colaborare cu centrul tehnologic Renault Technologie Roumanie la proiectarea pickupului bazat pe Duster. Acesta a fost proiectat special pentru a putea transporta pe teren accidentat diferite obiecte. De asemenea, Petrom mai are în flotă modele 4x4 pickup din gama Nissan Navara, dar care însă sunt de două ori mai scumpe în comparaţie cu un Duster.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO