Pasajul de la Piaţa Sudului a fost deschis, momentan circulaţia rutieră desfăşurându-se pe o bandă pe sens. “Inaugurarea” vine însă la 2 zile de când Primăria Capitalei anunţa că vrea să rezilieze contractul cu cei de la Astaldi, constructorul pasajului şi la doar câteva zile de când anunţase că lucrările sunt la numai 63%, acelaşi procent precum în toamna anului trecut. În ultimele luni Primăria Capitalei a oferit o serie de informaţii contradictorii, de la faptul că pasajul va fi inaugurat înainte de Paşte, după Paşte, în noiembrie. Anul trecut înainte de alegeri pasajul era “aproape gata”, după alegeri “departe de a fi gata”, la începutul anului din nou era “aproape gata”, iar săptămâna aceasta, cu toate că cei de la Astaldi se pregăteau să asfalteze, din nou, lucrările erau în acelaşi stadiu precum astă-toamnă, potrivit primăriei. Ultima veste a fost oferită miercuri, când primăria anunţa că circulaţia va fi deschisă sâmbătă, însă aceasta a fost deschisă de astăzi.
În ultimul trimestru al anului trecut au fost finalizate străpungerea tunelului rutier pe sensul Niţu Vasile - Calea Văcăreşti şi străpungerea tunelului pe sensul Calea Văcăreşti - Niţu Vasile.
Realizarea pasajului subteran de la Piaţa Sudului, cu o lungime de 356 de metri, presupune săparea unui tunel care să lege Calea Văcăreşti de strada Niţu Vasile, realizarea a patru pasaje pietonale, realizarea unei legături pietonale subterane între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai aflate pe şoseaua Olteniţei.
Lucrările la pasajul auto de la Piaţa Sudului au demarat în luna mai 2014 şi ar fi trebuit finalizate în decembrie 2015. Acest termen nu a fost respectat, însă, iar finalizarea pasajului a fost amânată prima dată până la mijlocul acestui an, apoi prelungit încă o dată pentru luna decembrie 2018. Investiţia totală se ridică la 127 de milioane de lei, iar trei sferturi din bani ar fi trebuit să vină de la Uniunea Europeană. Dar din cauza întârzierilor şi a amânărilor repetate, doar 18 milioane de lei au putut fi decontaţi la UE, restul banilor pentru finalizarea pasajului urmând să fie asiguraţi din bugetul Primăriei Capitalei.