Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Doi acţionari ai Meta Estate Trust îi solicită holdingului să efectueze o emisiune de obligaţiuni de maximum 5 mil. euro

Autor: Eduard Ivanovici

11.04.2024, 19:07 999

Certrom SRL şi Cert Master Standard SRL, acţionari care au împreună 5,8% din capitalul social al Meta Estate Trust (simbol bursier MET), au cerut completarea ordinii de zi a adunării generale a acţionarilor din 25-26 aprilie cu aprobarea unui program de emisiune de obligaţiuni neconvertibile de către holdingul imobiliar.

Emisiunea ar fi cuprinsă între 200.000 de euro şi 5 milioane de euro sau echivalent în orice altă monedă, cu o scadenţă de minim un an şi maxim cinci ani, cu o rată a dobânzii între 8% şi 12%, potrivit unui raport de la BVB. Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mare de 2,5 lei.

Meta a avut venituri de 15 milioane de lei în primele trei trimestre de anul trecut, plus 35% prin raport cu acelaşi interval din 2022, şi un profit net de 7 milioane de lei, în creştere cu 90%, potrivit celui mai recent raport financiar de la BVB. Datele aferent întregului an 2023 vor fi publicate pe 26 aprilie.

Acţiunile MET afişează un declin de 13,2% în ultimul an, pe un rulaj de 16,6 milioane de lei. Cel mai mare acţionar persoană fizică este Adrian Vasile Viman, care a condus businessul Kaufland în România timp de nouă ani, având o participaţie de 14% din capitalul social.

 

Mai jos, solicitarea acţionarilor: