Burse - Fonduri mutuale

KBC estimeaza dublarea profitului Transelectrica

28.03.2008, 18:24 14

Analistii societatii de brokeraj KBC Securities estimeaza ca transportatorul de energie electrica Transelectrica (TEL) ar putea inregistra in acest an un profit net consolidat de 137 mil. lei (circa 37 mil. euro), de peste doua ori mai mare decat anul trecut.
Transelectrica a raportat anul trecut un profit net consolidat conform standardelor internationale de contabilitate (IFRS) de 63 mil. lei (18,8 mil. euro).
Compania si-a bugetat pentru acest an un profit brut, conform standardelor romanesti de contabilitate (RAS) de 90 mil. lei, cu 18% mai mare decat cel de anul trecut, potrivit proiectului de buget care va fi prezentat spre aprobare actionarilor.
Analistii KBC Securities apreciaza ca tariful mai mare negociat de Transelectrica cu ANRE pentru transportul energiei si rata de recuperare a investitiilor mai ridicata vor avea un efect pozitiv asupra rezultatelor financiare, desi conducerea companiei a precizat ca efectul acestor majorari nu se va vedea in acest an.
Transelectrica a negociat o crestere a tarifului de transport al energiei de la 14,85 lei pe MWh la 15,33 lei pe MWh si o rata de recuperare a investitiilor de 7,5%, fata de 6,5% pana in prezent.
De asemenea, pretul la care compania cumpara energie pentru a acoperi pierderile din retea a fost fixat la 198,64 lei pe MWh, fiind inclus in tariful de transport. Anul trecut ANRE a majorat pretul energiei pentru acoperirea pierderilor din retea de la 176 lei pe MWh la 243 lei pe MWH determinand costuri tehnologice cu 61 mil. lei mai mari decat cele pe care compania si le bugetase, pe care nu le va recupera in 2008, potrivit KBC Securities.
Analistii KBC sustin insa ca regulile arbitrare pe care ANRE le foloseste la negocierea tarifelor reprezinta un factor de risc in evaluarea Transelectrica.
KBC Securities si-a redus cu 5,4% pretul tinta pentru actiunile Transelectrica, la 35,1 lei, ceea ce implica insa un potential de crestere de 35% fata de ultimul pret de ieri din piata, de 26,1 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO