Burse - Fonduri mutuale

Patru acţionari importanţi de la One United, în frunte cu Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, au vândut într-o tranzacţie specială derulată vineri 234 mil. acţiuni, pentru care urmează să încaseze 216,9 mil. lei, adică 43,6 mil. euro. Acţionarii vor să utilizeze veniturile încasate în principal pentru a subscrie acţiuni în viitoarea majorare de capital

Patru acţionari importanţi de la One United, în frunte...

Autor: Eduard Ivanovici

12.04.2024, 18:29 8562

Dezvoltatorul de real estate One United Properties (simbol bursier ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, a anunţat vineri, după finele şedinţei de la Bursa de Valori Bucureşti, închiderea ofertei de plasament privat accelerat, despre care compania spunea iniţial că vizează vânzarea a 360 de milioane de acţiuni.

Oferta s-a încheiat cu 234,2 milioane de acţiuni vândute, în valoare totală de 216,9 milioane de lei, potrivit unui raport de la BVB. Pe parcursul zilei, titlurile au fost vândute de un grup de acţionari format din OA Liviu Holding Invest şi Vinci Ver Holding (vehiculele de investiţii ale fondatorilor Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu), CC Trust AG şi Altius SA.  

Operaţiunile s-au realizat pe piaţa DEAL a Bursei locale; Swiss Capital a avut rolul de global coordonator şi bookrunner, iar Filip & Company a acţionat în calitate de consilier juridic al acţionarilor vânzători.

Cele 234 de milioane de acţiuni au fost plasate către peste 60 de investitori locali şi internaţionali. One United Properties nu va obţine niciun venit în urma acestei tranzacţii, însă acţionarii vânzători vor să utilizeze capitalul atras pentru a subscrie acţiuni în următoarea majorare de capital al companiei.

 

Ce spun cei patru acţionari, conform unui comunicat de presă:

 

„De la momentul IPO-ului din 2021, One United Properties a traversat cu succes multiple provocări ale pieţei. La începutul acestui an, am observat un interes tot mai ridicat din partea investitorilor instituţionali globali pentru achiziţionarea unui pachet de acţiuni în compania noastră. Pentru a răspunde acestei cereri, am decis să realizăm o tranzacţie inedită, menită să faciliteze captarea acestui interes instituţional, generând în acelaşi timp lichiditate. Acest proces a fost realizat prin utilizarea unui cadru special, care, pe de o parte, a permis executarea rapidă şi, pe de altă parte, a asigurat un nivel ridicat de flexibilitate.

În calitate de acţionari şi membri ai consiliului de administraţie, angajamentul nostru faţă de viziunea şi creşterea continuă a One United Properties rămâne neschimbat. Această tranzacţie nu reprezintă un exit, ci o iniţiativă strategică ce vizează îmbunătăţirea structurii noastre de acţionariat şi consolidarea guvernanţei, printr-o prezenţă instituţională sporită în cadrul companiei. Intenţionăm să reinvestim majoritatea capitalului obţinut din această tranzacţie în următoarea majorare de capital a companiei, capital care va susţine planurile de creştere ale companiei în acest an.  Prin urmare, vrem să contribuim la dezvoltarea şi extinderea continuă a afacerii One United Properties, în conformitate cu strategia pentru 2030. Le mulţumim tuturor investitorilor instituţionali pentru încrederea acordată.”

În urma tranzacţiei, cofondatorii companiei, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, deţin împreună 50,03% din capitalul social al One United Properties.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO