Burse - Fonduri mutuale

Profitul Transgaz Mediaş a scăzut cu 23% în T4, dar pe tot anul s-a înregistrat o creştere record a lui

Autor: Adrian Cojocar

17.02.2011, 23:25 22

Transportatorul de gaze naturale Transgaz Mediaş (TGN) araportat în perioda octombrie-decembrie din 2010 un profit net de83,6 mil. lei (19,5 mil. euro), mai mic cu 23,5% faţă de aceeaşiperioadă a anului precedent, deşi afacerile companiei s-au majoratcu 4,2% în acelaşi interval, ajungând la 397,3 mil. lei (92,8 mil.euro). Ritmul de creştere s-a redus în ultimele trei luni, încondiţiile în care în cele nouă luni anterioare afacerile Transgazs-au majorat cu 13,6%. Totuşi, pe tot anul 2010, transportatorul degaze a raportat un profit record, de 367,8 mil. lei (87,4 mil.euro), cu 23% peste cel obţinut în anul 2009 graţie începutului dean foarte favorabil, când compania a realizat un câştig de 189,2mil. lei în numai trei luni din ianuarie până în martie 2010 pefondul condiţiilor meteo favorabile. Rezultatul pe anul 2010 a fostuşor mai ridicat decât estimau analiştii. Ieri, acţiunile TransgazMediaş au câştigat 2,7% şi au închis şedinţa la un preţ de 271lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 771mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO