Burse - Fonduri mutuale

Statul vrea plafonare: la FP au mai rămas 1.700 de euro de căciulă

Autor: Roxana Daniela Pricop

19.09.2011, 00:00 2254

Ministerul Finanţelor Publice analizează posibilitatea plafonărilor despăgubirilor pentru foştii proprietari, potrivit unor surse citate de Medifax. Cele 6,17% din Fondul Proprietatea rămase pe mâinile statului ar ajunge pentru a despăgubi circa 50.000 de persoane cu acţiuni în valoare de mai puţin de 2.000 euro.

Ultimele 827 milioane de acţiuni deţinute de stat la Fondul Proprietatea se vor epuiza pe despăgubiri către foştii proprietari în scurt timp. La coadă la despăgubiri se află peste 50.000 de persoane care riscă să rămână cu nişte hârtii fără valoare dacă nu prind ultimele acţiuni la Fond.

Dacă statul ar despăgubi cu pachetul de acţiuni rămas la FP pe toate cele 50.000 de persoane, fiecare dintre acestea ar avea de primit câte 16.500 de acţiuni FP în valoare de circa 7.600 lei (calculat la ultimul preţ al acţiunii FP). Suma totală cu care i-ar despăgubi astfel statul român pe cei 50.000 de foşti proprietari ar fi de circa 400 milioane de lei, în condiţiile în care cererile totale de despăgubire se ridică la 21 miliarde de euro.

Plafonarea despăgubirilor este singura soluţie aflată la îndemâna statului, având în vedere că plata integrală a compensaţiilor (până la 500.000 lei în numerar şi restul în acţiuni FP aşa cum s-a făcut până în prezent) va rămâne fără obiect după ieşirea statului din FP şi va supune statul unui efort bugetar uriaş. Un efort la fel de mare ar fi pentru statul român să recapitalizeze Fondul.

Avocaţii specializaţi în despăgubiri atrag atenţia că plafonarea, deşi sugerată de CEDO, este inechitabilă, iar foştii proprietari vor acţiona statul în instanţă, având în vedere că în ultimii cinci ani despăgubirile au fost făcute "in integrum".

Alte state din regiune precum Ungaria sau Polonia au plafonat din start despăgubirile la circa 20% din valoare, doar România propunându-şi să compenseze integral în numerar sau acţiuni FP. În România, nici compensarea integrală nu a fost echitabilă pentru foştii proprietari având în vedere că unii dintre aceştia au primit acţiunile FP la valoarea nominală (din 2005 până în ianuarie 2011, când s-a listat Fondul), iar alţii la valoarea de piaţă (din mai 2011)

Deşi participaţia statului la FP a scăzut rapid în acest an, ieşirea Fondului de sub controlul statului, apreciat ca un eveniment pozitiv de analişti, nu s-a regăsit în evoluţia preţului acţiunii pe Bursă. Astfel, la un preţ de 0,46 lei, acţiunea FP rămâne în continuare un titlu extrem de ieftin, cu un discount de peste 50% faţă de activul net. De la listarea din 25 ianaurie, acţiunea FP s-a depreciat cu aproape 30%, în timp ce acţiunile celor cinci SIF-uri au pierdut circa 22% din valoare în acelaşi interval.

"Acţiunile FP nu au reuşit să iasă din trendul descendent deşi nu mai există presiune la vânzare, iar faptul că sunt tot mai puţine acţiuni noi ce urmează să intre în piaţă prin ANRP nu este decât o veste o bună pentru investitori. Acţiunile FP au toate motivele să crească, cu toate acestea contextul extern deloc favorabil ţine departe investitorii străini de Bursa de la Bucureşti şi astfel companii locale valoroase, aşa cum este şi Fondul Proprietatea, se tranzacţionează cu discounturi mari", a spus Mihai Chişu, broker la societatea IFB Finwest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO