Business Hi-Tech

Cine este Julien Ducarroz, cel mai longeviv executiv din România al unui mare jucător din telecom

De origine elveţiană, Julien Ducarroz a absolvit Institutul Federal pentru Tehnologie din Zürich şi lucrează în cadrul France Telecom din anul 2001. Înainte de a veni în România, la finele anului 2007, pe funcţia de director de strategie, el a fost director de marketing la Orange Olanda. În anul 2009 el a preluat funcţia de director comercial al Orange România, fiind astfel cel mai longeviv manager care ocupă această funcţie dintre jucătorii mari de pe piaţa locală de comunicaţii.

08.08.2015, 13:00 9737

Pentru Ducarroz, care conduce de şase ani de zile departamentul comercial al Orange România, provocarea este să men­ţină în continuare poziţia de lider a companiei, fără a se lansa într-un război al preţurilor.

„Pentru noi este important să ne protejăm businessul prepay, un obiectiv plin de provocări. Ne aşteaptă şi înregistrarea utilizatorilor de cartele - Ministerul So­cietăţii Informaţionale a indicat că nu există nicio cale de a evita această procedură, iar aceasta va pune o nouă provocare pe acest business, pentru că, vă imaginaţi, în total piaţa prepay are în jur de 12-13 milioane de cartele sim, iar dacă facem un calcul cât durează sa înregistrezi pe cineva, este clar că avem în faţă un proces plin de provocări pentru a colecta aceste date“.

Căutând să se diferenţieze pe piaţă, în primăvara acestui an Orange a lansat o serie de extraopţiuni speciale pentru utilizatorii de cartele preplătite, care, odată achi­ziţio­nate, activau un sprijin financiar pentru olimpicii la matematică.

După explozia vânzărilor de terminale inteligente din ultimii ani, jumătate din numărul de clienţi ai Orange au smartphone, iar tendinţa de creştere se va păstra, spune Julien Ducarroz. „Astăzi peste jumătate din baza noastră de clienţi au smartphone. Încă avem potenţial de creştere pentru că, deşi unul din două telefoane vândute este un smartphone, nu toată lumea are încă unul. Chiar şi pe pieţe foarte saturate, mature ca Franţa şi Marea Britanie, unde aproape toată lumea are un smartphone, an de an sunt depăşite recordurile de vânzări pentru că se reînnoiesc telefoanele. Întrebarea dacă volumul total va continua să crească are un răspuns clar, pot paria că va fi creştere, care va fi generată de două surse principale: oamenii care nu au un smartphone şi îşi cumpără unul şi cei care au unul, dar îl schimbă”.

Ce spune Julien Ducarroz despre 

...zonele de creştere în telecom. În viitor, vor mai exista două arii în care vom înregistra creşteri semnificative - cel al echipamentelor conectate sau internetul lucrurilor (Internet of things) şi cel al serviciilor financiare, conform estimărilor grupului Orange. Astăzi este clar că viitorul industriei de telecomunicaţii - nu doar al Orange, ci al întregii industrii - este acesta. În curând vor fi mai multe sim-uri decât oameni pe planetă, iar în viitor vom trăi într-o lume unde totul va fi conectat în jurul nostru. Vom avea două categorii principale: prima este cea a obiectelor personale conectate - care vor fi lucruri aflate în proximitate, de la cele legate de sănătate, performanţă, până la logistică şi travel; cea de-a doua categorie defineşte businessul M2M care va merge spre oraşe inteligente, până la optimizarea consumului de energie; maşinile inteligente care vor optimiza traficul vor ajuta şi pasagerii prin informaţiile pe care le vor oferi.

...Internet of Things. Este o zonă care va creşte masiv. La Orange am început cu lucruri mici, cu o soluţie wi-fi în maşină de exemplu, din care vindem câteva mii de unităţi, dar există o mulţime de lucruri asemănătoare care vin. Smart Home va fi o piaţă foarte mare, contoarele inteligente, la fel. Şi sunt sigur că şi aici în România vor fi arse nişte etape şi se va trece direct la cele mai noi tehnologii, aşa cum a fost şi cu telefonia mobilă. În România unii oameni au trecut de la nimic la telefonul mobil, în timp ce Europa de Vest a trecut de la telefonul fix la cel mobil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO