Business Hi-Tech

Compania Google este investigată în SUA pentru patentele Motorola Mobility

Compania Google este investigată în SUA pentru patentele Motorola Mobility

Foto AFP

Autor: Anca Dumitrescu

02.07.2012, 00:00 187

Autorităţile antitrust din Statele Unite au deschis o investigaţie oficială privind practicile Motorola Mobility, divizie a Google, de licenţiere a patentelor tehnologice pentru telefoane mobile şi alte aparate, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Comisia Federală pentru Comerţ a emis o cerere pentru o investigaţie civilă adresată Google şi analizează dacă furnizorul sistemului de operare Android blochează ilegal accesul companiilor concurente la patente pentru tehnologia smartphone. Agenţia solicită informaţii şi de la alte companii, între care Microsoft şi Apple, pentru a afla dacă Google intenţionează să licenţieze patente pentru tehnologie 3G wireless, Wi-Fi şi video în termeni corecţi şi rezonabili, a spus o altă sursă.

Un alt obiect al investigaţiei este decizia Google de a continua un litigiu privind standardele de tehnologie din industrie, început de Motorola Mobility înainte de a fi preluată. Acest litigiu ar putea bloca importurile unor produse populare, precum Xbox al Microsoft şi iPhone şi iPad al Apple. Standardele respective asigură că produsele unor producători diferiţi, precum antenele pentru telefoane mobile şi softurile pentru sistemele de poziţionare globală, sunt compatibile. Companiile care creează tehnologie care contribuie la dezvoltarea standardizării se angajează să licenţieze patentele pentru aceste invenţii în termeni rezonabili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO