Business Hi-Tech

Tranzacţia cu Google l-a îmbogăţit: Şeful Motorola a primit un pachet salarial de 47 mil. $ pe 2011

Tranzacţia cu Google l-a îmbogăţit: Şeful Motorola a primit un pachet salarial de 47 mil. $ pe 2011

Sanjay Jha, directorul executiv al companiei Motorola Mobility

Autor: Adrian Seceleanu

20.04.2012, 23:59 502

Sanjay Jha, directorul executiv al companiei Motorola Mobility - cel care a negociat anul trecut vânzarea producătorului de telefoane către gigantul online Google, a primit un pachet de compensaţii pe 2011 de trei ori mai mare faţă de anul precedent, de 47,2 milioane de dolari, scrie Bloomberg.

Cea mai mare parte a câştigurilor vin din alocările de opţiuni pe acţiuni - care au avut o valoare de peste 34 de milioane de dolari.

Motorola Mobility a luat fiinţă prin separarea de compania Motorola, care a devenit Motorola Solutions Inc.

Jha a readus compania la profit după un program de restructurare, care a presupus reducerea drastică a gamei de telefoane şi concentrarea pe sistemul de operare Android, lansat de Google.

Google a semnat achiziţia Motorola la jumătatea anului trecut, într-o tranzacţie de 12,5 mld. $.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO