Business Internaţional

Bursele din Asia au crescut puternic marţi, datorită speranţelor că Europa îşi va rezolva criza

Autor: Vlad Popescu

27.09.2011, 09:54 214

Bursele din Asia au urcat puternic marţi, cu creşteri semnificative în industria minieră şi sectorul bancar, datorită speranţelor investitorilor că liderii europeni vor lua măsuri decisive pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat şi prevenirea unei noi crize financiare, transmite Reuters.

Unii jucători au avertizat însă că optimismul ar putea fi neacoperit în realitate.

"Este o reacţie de tip reflex după ce (ziua de luni) nu a reuşit să aducă sfârşitul lumii. Este o răsturnare a trendului şi nu cred că va dura. Piaţa a fost la fel de pesimistă ca în ultimele zile din 2008", comentează un analist australian.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 2,8%, iar indicele MSCI Asia Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a avansat cu 4,5%.

După trei zile de scăderi abrupte şi volatilitate "sălbatică", petrolul, cuprul, aurul şi argintul s-au apreciat marţi.

Dolarul, titlurile de trezorerie SUA şi obligaţiunile guvernamentale japoneze, considerate active sigure în perioade de volatilitate, s-au depreciat.

Pe pieţele europene, indicii futures anunţă o deschidere în creştere puternică, de peste 2%.

Moneda euro s-a apreciat uşor, cu 0,1%, la 1,3545 dolari pe euro, după ce a revenit luni de la minimul ultimelor opt luni.

Dolarul s-a depreciat cu 0,6% în raport cu un coş de valute de referinţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO