Business Internaţional

Bursele europene au deschis pe plus dar se aşteaptă speculatori în piaţă care ar putea schimba trendul

Bursele europene au deschis pe plus dar se aşteaptă speculatori în piaţă care ar putea schimba trendul

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

05.12.2011, 10:26 220

Bursele europene au deschis luni în urcare, după ce au crescut săptămâna trecută cu 8,5%, datorită speranţelor că liderii europeni vor conveni în următoarele zile un program decisiv anticriză, în contextul întâlnirii dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,7% până la ora 8:03 GMT (10:03 ora României), transmite Reuters.

Guvernul italian a adoptat duminică un pachet de măsuri de austeritate de 30 miliarde euro, pe care îl va prezenta luni în parlament, calmând într-o oarecare măsură temerile din pieţe privind situaţia financiară a ţării.

Cancelarul german Angela Merkel merge luni la Paris, unde va prezenta, alături de preşedintele Sarkozy, propunerile franco-germane pentru modificarea legislaţiei UE în vederea introducerii unui control strâns al bugetelor naţionale în zona euro.

Traderii consideră însă că pieţele europene ar putea coborî, unii investitori fiind pregătiţi să vândă pentru a profita de creşterile puternice de săptămâna trecută.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO