Business Internaţional

Inflaţia îşi reia asaltul asupra Europei de Est, ajutată de băncile centrale care au pus pauză creşterilor de dobânzi şi de guvernele care au rămas fără bani. În Ungaria e cel mai rău

Cu preţurile alimentelor în creştere cu 44% în noiembrie, faţă de anul trecut, cu energia pentru gospodării mai scumpă cu 66%, viaţa a devenit scumpă în Ungaria.

Cu preţurile alimentelor în creştere cu 44% în noiembrie, faţă de anul trecut, cu energia pentru gospodării mai scumpă cu 66%, viaţa a devenit scumpă în Ungaria.

Autor: Bogdan Cojocaru

18.12.2022, 21:03 6425

După ce băncile centrale au pus pe pauză creşterile de do­bânzi, inflaţia a reînceput să accelereze în noiembrie în Cehia, cea mai matură eco­nomie est-europeană, şi a dat un pas foarte mic înapoi în Polonia, cea mai mare ecomomie din regiune. Dar va accelera din nou curând. În Ungaria, ministrul economiei le-a dat cetăţenilor săi o veste proastă şi două veşti bune. Cea proastă este că inflaţia poate ajunge la 27% în următoarele 2-3 luni.

Cele bune sunt că după aceea creşterile de preţuri vor fi mai lente, iar guvernul luptă să salveze economia de recesiune. Dar, spun analiştii, economia maghiară este deja în recesiune, iar 2023 va fi un an al stagnării. Inflaţie puternică şi creştere economică slabă este echivalentul unui război de uzură care testează rezistenţa afacerilor, a consumului şi a clasei politice.

Ce se întâmplă în economia ungară este o reflecţie amplificată a problemelor din întreaga Europă de Est şi chiar şi întreaga UE. Banca centrală a Ungariei a fost prima din UE şi dintre colegele din lumea dezvoltată care a început, în vară, să urce dobânzile pen­tru a stopa inflaţia. A urmat rapid cea a Cehiei. Banca naţională a Poloniei a amânat cât a putut de mult decizia de a scumpi creditul, iar cea a Româ­niei a rămas mai la urmă argumen­tând că porneşte la drum cu dobânzile mai sus decât în celelalte state din regiune. BCE a demarat cel mai greu, crezând fără temei că inflaţia este doar trecătoare.


În Polonia, inflaţia a fost de 17.5% în noiembrie, în retragere de la aproape 18% în luna anterioară. Guvernul polonez a ales să frâneze preţurile nu prin plafonări ci prin reduceri de TVA. Dar anul viitor această taxă urmează să fie majorată pentru electricitate, gaze, încălzire şi carburanţi, astfel că este de aşteptat un nou salt al inflaţiei, poate până la 20% în februarie.


Acum, alături de Rezerva Federala ame­ricană, a încetinit ritmul de creştere a dobân­zilor mizând pe semne că inflaţia se domo­leşte. Conform noilor prognoze ale instituţiei, acest lucru se va întâmpla la cote mai ridicate decât a anticipat, ceea ce-i determină pe unii analişti să creadă că BCE va încerca să ţină sub control inflaţia cu majorări de dobânzi mai mici, dar mai multe, şi cu un nivel final al dobânzilor mai ridicat. BCE îşi creează astfel spaţiu de manevră, dat şi de faptul că euro şi-a revenit de sub presiunile dolarului.

Banca centrală a Ungariei nu are la dispoziţie atât de mult spaţiu. Cu dobânda de referinţă la 13%, instituţia nu mai are loc de majorări fără a răni serios creşterea economică. În teorie, efectele ma­jorării dobânzilor, adică ale scumpirii credi­telor, se văd asupra preţurilor cu o latenţă de un an. În Ungaria, după mai bine de un an de la pornirea ofensivei dobânzilor,  inflaţia continuă să accelereze, în parte din cauza unor măsuri neinspirate aplicate de guvern care în loc să frâneze preţurile le-au dat un impuls suplimentar. O astfel de măsură este plafo­narea preţurilor carburanţilor pentru consu­matorul de rând.

Peste plafonare s-a suprapus o penurie de carburanţi, la care a contribuit şi faptul că pre­ţurile sub cele ale pieţei au descurajat impor­tatorii, iar rezultatul este că guvernul a trebuit ca în cele din urmă să renunţe la plafonări. Nivelul anticipat de 27% al inflaţiei reflectă impactul prăbuşirii plafonului de preţ la carburanţi. În noiembrie, indicatorul a fost de 22,5%. Ungaria are şi alte plafoane de preţ, şi anume la alimente considerate de bază.

Ob­servatorii arată că se produc penurii şi la câteva din alimentele cu preţuri plafonate şi de aceea avertizează asupra posibilităţii producerii de noi şocuri inflaţioniste. Cu preţurile alimentelor în creştere cu 44% în noiembrie, faţă de anul trecut, cu energia pentru gospodării mai scumpă cu 66%, viaţa a devenit scumpă în Ungaria.

Deficitul bugetar creşte, la fel şi datoria statului, iar toate acestea pun presiuni pe forint. Portfolio, principalul site financiar maghiar, apreciază că un succes pentru forint ar fi ca anul viitor să nu se prăbuşească din nou. Deprecierea monedei creează inflaţie, iar forintul este predispus la deprecieri.

În urmă cu câţiva ani din această cauză Ungaria aproape ca a adus o criză valutară la graniţele României. Problema este că de obicei investitorii tratează ţările emergente est-europene la pachet, iar acest lucru în­seam­nă că problemele Ungariei se vor răsfrânge şi asupra României. În Polonia, inflaţia a fost de 17.5% în noiembrie, în retragere de la aproape 18% în luna anterioară.

Guvernul polonez a ales să frâneze preţurile nu prin plafonări ci prin reduceri de TVA. Dar anul viitor această taxă urmează să fie majorată pentru electricitate, gaze, încălzire şi carburanţi, astfel că este de aşteptat un nou salt al inflaţiei, poate până la 20% în februarie. Şeful băncii centrale, un apropiat al conducătorului din umbră al Poloniei, adică al liderului partidului de guvernământ Jaroslaw Kaczynski, este convins că economia nu va intra în recesiune deşi cu câteva luni în urmă despre Polonia se spunea că are cele mai mari şanse să intre în recesiune. De asemenea, bancherul este convins că punctul de vârf al inflaţiei este aproape mulţumită luptei duse cu preţurile de către marile bănci centrale ale lumii. În Cehia, creşterile preţurilor de consum s-au retras de la 18% în septembrie la 15,1% în octombrie pentru a se stabili la 16,2% în noiembrie. Un oficial al băncii centrale a spus recent că dobânzile vor rămâne pe loc. Inflaţia este bună pentru guverne pentru că aduce mai multe venituri la buget din taxa pe consum. În Cehia, spre deosebire de statele vecine, inflaţia a început să sufoce consumul gospodăriilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO