Business Internaţional

Liderii UE recunosc ceea ce se ştia deja: Prăbuşirea economiei Italiei ar fi sfârşitul euro

Liderii UE recunosc ceea ce se ştia deja: Prăbuşirea economiei Italiei ar fi sfârşitul euro

Autor: Mihai Draghici - Mediafax

25.11.2011, 16:40 636

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat, joi, pe noul premier italian Mario Monti că "prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro", anunţă Guvernul italian, citat de AFP.

Cei trei lideri europeni au participat joi la un mini-summit desfăşurat în oraşul francez Strasbourg.

Sarkozy şi Merkel au reafirmat susţinerea lor pentru Italia, "declarându-se conştienţi că o prăbuşire a economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul euro, provocând o blocare a procesului de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile", conform unui comunicat al Guvernului italian.

În cursul întrevederii de joi, Sarkozy şi Merkel şi-au exprimat "încrederea" în Mario Monti şi "convingerea privind angajamentul Italiei în efortul comun destinat găsirii unor soluţii la grava criză financiară şi economică din zona euro".

La rândul său, Monti a confimat obiectivul Italiei de a atinge echilibrul bugetar în 2013, dând asigurări că Roma va adopta rapid măsuri pentru relansarea creşterii economice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO