Business Internaţional

Noua moda pe piata imobiliara rusa: vanzarea caselor fostei nomenclaturi

29.12.2004, 00:00 19



Casele celebritatilor de la Hollywood sau ale legendelor rock-ului au reprezentat pentru mult timp oferte foarte atractive pe piata imobiliara internationala. Noul pol de interes de pe piata il constituie insa casele fostei nomenclaturi sovietice, scrie The Moscow Times.



Desi Ecaterina Furtseva, una din figurile cheie ale erei Hrusciov, nu este la fel de faimoasa ca liderii Iuri Andropov sau Boris Eltin, ale caror apartamente au fost recent scoase la vanzare, numele ei poate contribui decisiv la promovarea vanzarii fostelor sale proprietati.



Apartamentul sau de 170,5 metri patrati din Romanov Pereulok a fost recent scos pe piata pentru pretul de 1.150.000 de dolari (850.000 de euro). Furtseva, care provine dintr-un mic sat de langa Tver si care a implinit 94 de ani de curand, a fost singura femeie care a ajuns sa faca parte din Prezidiul Comitetului Central al Partidului Comunist. Ea este cunoscuta pentru mandatul de ministru al culturii, post din care a fost destituita in 1961 din cauza unor neintelegeri cu sefii partidului.



"Un nume cunoscut poate creste pretul unui apartament cu 20-30%", spune Irina Ivaneko, directorul de publicitate si relatii publice de la Domostroi-Prestizh. Ea a adaugat ca "totusi, celebritatea nu poate contribui la sporirea valorii de piata decat in cazul in care casa este pastrata in conditii bune". Apartamentul lui Furtseva a fost renovat de curand si este considerat ca facand parte din sectorul elitist. El are cinci camere, doua bai, o camera de zi dotata cu un semineu, si apartine unui om de afaceri.



Cladirea de pe Romanov Pereulok, aflat la mica distanta de Kremlin, a fost una dintre adresele faimoase ale Moscovei, fiind construita de arhitectul Alexander Meisner in 1898. Cunoscuta sub denumirea de "casa martiala", cladirea are numeroase placi care amintesc de locuitorii ei faimosi.



Domostroi-Prestizh s-a aflat si in spatele unei alte tranzactii faimoase: vanzarea cu 1,5 milioane de euro a apartamentului cu opt camere al lui Constantin Rokossovsky, intins pe 260 de metri patrati si situat in aceeasi cladire din Romanov Pereulok.



Achizitionarea caselor fostilor oficiali sovietici a devenit foarte populara in randul rusilor bogati in ultimii ani, desi majoritatea tranzactiilor sunt tinute secret.



Un exemplu este apartamentul lui Eltin de 167 de metri patrati, cu cinci camere din Ecaterinburg, orasul in care primul presedinte al Federatiei Ruse a fost seful Comitetului Partidului Comunist inainte de a fi numit la Moscova in 1985, care a fost vandut unui anonim pentru o suma secreta in 2003.



Cea mai recenta tranzactie a reprezentat-o licitatia organizata pentru vanzarea apartamentului lui Andropov, fostul sef KGB, care a devenit apoi secretar general, de 155 de metri patrati aflat in vestul Moscovei. Apartamentul, care avea o valoare de piata cuprinsa intre 300.000$ (222.000 euro) si 400.000$ (296.000 euro), a fost in final vandut pentru suma de 1,5 milioane de dolari (1,1 milioane de euro).



Alte tranzactii faimoase includ vanzarea recenta a apartamentului starului de cinema Liubov Orlova din Tverskaia Ulitsa si al sefului Partidului Comunist Victor Grishin de pe Ulitsa Spiridonovca.



Dar analistii pietei imobiliare sunt sceptici ca apartamentul care a apartinut lui Furtseva va avea aceeasi soarta cu cele ale lui Eltin sau Orlova, pentru ca generatia tanara nu isi mai aminteste figura fostului ministru al culturii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO