Business Internaţional

Sarkozy şi Merkel au convenit: Nu-şi vor mai spăla rufele în public

Sarkozy şi Merkel au convenit: Nu-şi vor mai spăla rufele în public

Autor: Adrian Voicu

25.11.2011, 10:48 926

Franţa şi Germania au convenit joi să nu se mai certe în public pe tema intervenţiei Băncii Centrale Europene pentru salvarea zonei euro de criza datoriilor, informează Reuters.

Preşedintele Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au anunţat după discuţiile avute cu premierul italian Mario Monti că au încredere în independenţa băncii centrale şi că nu vor aduce atingere mandatului BCE de luptă împotriva inflaţiei atunci când vor propune schimbări ale tratatului UE.

Cei doi au arătat de asemenea susţinere pentru premierul italian, Mario Monti, tehnocrat neales, trebuind să depăşească problemele economice ale Italiei.

"Cu toţii ne-am declarat încrederea în BCE şi liderii săi şi am declarat, în semn de respect pentru independenţa acestei instituţii esenţiale, că ne vom abţine de la a face acesteia cereri pozitive sau negative", a declarat Sarkozy.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO