Business Internaţional

Şeful serviciilor secrete americane din Germania a fost expulzat de nemţi

Şeful serviciilor secrete americane din Germania a fost...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

10.07.2014, 17:24 764

Guvernul german a anunţat joi expulzarea şefului serviciilor secrete americane pentru Germania, într-un caz de spionare a unor oficiali germani de rang înalt în favoarea Washingtonului, o măsură rară între aliaţi apropiaţi din cadrul NATO, relatează AFP.

"Reprezentantului serviciilor secrete americane de la Ambasada Statelor Unite ale Americii i s-a cerut să părăsească Germania", a declarat Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat într-un comunicat.

Expulzarea are loc "ca reacţie faţă de o lipsă de cooperare (constatată) de mult timp în eforturile de clarificare" a activităţii unor agenţi ai serviciilor americane de informaţii în Germania, a declarat deputatul german Clemens Binninger, preşedintele Comisiei de control parlamentar asupra activităţilor în domeniul informaţiilor, care s-a întrunit joi la Berlin.

A doua oară în decurs de doar cinci zile, justiţia germană a deschis o anchetă, miercuri, asupra unui presupus spion care lucra în contul Washingtonului. Cazul a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Statele Unite şi Germania, pătate deja de dezvăluiri, de anul trecut, privind interceptarea telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel de către americani.

În urma primelor dezvăluiri, săptămâna trecută, cu privire la un agent din cadrul serviciilor germane de informaţii BND, suspectat că lucrează totodată pentru CIA, Parchetul Federal a anunţat miercuri că anchetează un caz nou. Presa germană a scris că este vorba despre un ofiţer din cadrul Bundeswehr, care operează pentru Washington.

"Cred că în aceste momente, care pot fi foarte confuze, este decisiv să poţi avea încredere în aliaţi", a declarat cancelarul german Angela Merkel, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Cancelariei, înainte de anunţarea expulzării. "Mai multă încredere poate implica mai multă securitate", a adăugat ea.

Într-un interviu publicat joi dimineaţa, ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schäuble a apreciat că americanii dau dovadă "de o prostie care te face să plângilângi" în acest caz. "Este extrem de prostesc ca Statele Unite să recruteze la noi persoane de a mâna a treia. Iar în faţa unei asemenea prostii, nu poţi decât să plângi", a declarat ministrul pentru postul german Phoenix. "Şi, de aceea, acest lucru nu o amuză pe cancelar", a adăugat Schäuble, cunoscut pentru modul său direct de a vorbi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO