ZF Supliment EURO

Business sportiv. În 30 de ani, numărul de sportivi legitimaţi nu a reuşit să depăşească nivelul de la începutul anilor ’90. Încotro se îndreaptă performanţa?

24.05.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Cel mai mic număr de sportivi legitimaţi a fost înregistrat în 2005, când doar 106.000 de sportivi erau în bazele de date ale federaţiilor sportive din România.

Sportul  de performanţă a numărat în 2022, ultimul an pentru care există date publice, 359.000 de sportivi legitimaţi în cadrul federaţiilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Raportat la ultimii ani, numărul sportivilor legitimaţi este pe un trend ascendent, însă este sub nivelul din anii ’90.

Sportivii legitimaţi reprezintă cei care sunt înscrişi la federaţiile reprezentative şi pot participa în diferite campionate la nivel naţional sau internaţional.

În 1992, federaţiile sportive numărau 379.000 de sportivi legitimaţi, iar anii care au venit au adus o scădere constantă a acestui număr. Cel mai mic număr de sportivi legitimaţi a fost înregistrat în 2005, când doar 106.000 de sportivi erau în bazele de date ale federaţiilor sportive din România. De atunci, numărul acestora a crescut, însă este sub nivelul din 1992.

România are 76 de federaţii sportive, mai multe faţă de numărul înregistrat în anii ’90, cu toate acestea unele federaţii au pierdut sportivi faţă de acum 30 de ani. Federaţia Română de Handbal număra 65.000 de sportivi în 1992, însă numărul acestora s-a redus până 16.000 în 2022.

Un alt exemplu de federaţie care a pierdut sportivi este Federaţia Română de Şah, care numără 52.000 de sportivi la începutul anilor ’90. În 2022, şahul număra 19.000 de sportivi.

Cel mai căutat sport din România este fotbalul, astfel că Federaţia Română de Fotbal număra în 2022, peste 158.000 de sportivi legitimaţi. Fotbalul este unul dintre sporturile care au câştigat sportivi în ultimii 30 de ani.

Pe locul al doilea în topul federaţiilor cu cei mai mulţi sportivi se situează Federaţia Română de Baschet, cu 36.000 de sportivi, urmată de Federaţia Română de Dans Sportiv, cu 19.000 de persoane înscrise.

În top zece federaţii care au înregistraţi cei mai mulţi sportivi se mai numără şi federaţiile reprezentative de şah, handbal, karate, kempo, lupte şi atletism.

Clasamentul real al celor mai căutate sporturi din România poate să difere în realitate, deşi datele de la Statistică arată doar numărul de sportivi înscrişi la cluburi, numărul practicanţilor fiind mult mai mare, iar topul celor mai practicate sporturi poate să arate diferit. Nu există însă metode de contorizare a sportivilor amatori, pentru că fiecare om poate să practice tenisul, de exemplu, în mod frecvent, doar prin închirierea unui teren, fără să facă parte dintr-un club afiliat federaţiei.

Totuşi, numărul de sportivii legitimaţi arată dimensiunea sportului de performanţă de pe plan local, care a crescut în ultimii ani, însă este sub nivelul de acum 30 de ani.

Din numărul total de sportivi legitimaţi, circa 20% dintre aceştia se află în Bucureşti, care are cea mai dezvoltată infrastructură sportivă şi cea mai mare putere economică din ţară.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet