Business sportiv

Business sportiv. Slaba dezvoltare a pieţei de fitness le oferă jucătorilor locali perspective mai mari de creştere faţă de alte pieţe europene

24.11.2023, 00:07 Autor: Miruna Diaconu

Piaţa locală poate creşte până la o penetrare de 10% din români care să practice sport, adică aproape de 1,9 mi­lioane de români.

Piaţa locală a sălilor de fitness are un mare potenţial de dezvoltare, iar rata creşterii anuale atât din punct de vedere business, cât şi din perspectiva noilor membri înscrişi în sălile de sport este mult mai mare faţă de alte pieţe europene. Slaba dezvoltarea a pieţei locale de fitness şi numărul mic de oameni care practică sport în mod constant le oferă astăzi oportunitatea jucătorilor locali să se dezvolte tot mai mult.

„România poate creşte mai mult. România poate deveni mai puternică. Piaţa locală poate creşte până la o penetrare de 10% din români care să practice sport, adică aproape de 1,9 mi­lioane de români. În prezent, se estimează că există un milion de membri în această industrie. Avem un drum de parcurs, dar este o oportunitate uriaşă. Pieţele mai mature, precum Germania, cresc cu 4-5% pe an, în timp ce România are o rată de creştere a pieţei de circa 6%, noi venim de jos”, spune Kent Orrgren, preşedintele Asociaţiei Romania Active, care adună operatori din piaţa de fitness şi furnizori ai acestora, în cadrul evenimentului RomaniaActive Health & Fitness Business Summit 2023.

Circa 15% din populaţia Germaniei este activă şi are abonamente la sălile de fitness, pe când piaţa locală are un procent de trei ori mai mic, ceea ce arată slaba dezvoltare a industriei locale, dar şi potenţialul pe care îl are.

În piaţă au început să se consolideze jucători, creându-se astfel reţele la nivel naţional, însă tendinţa este încă la început, iar paşii făcuţi de operatori sunt încă mici. La nivel naţional, doar Worldclass, Stay Fit Gym şi 18 Gym au acoperire în mai multe oraşe ale ţării. În continuare, piaţa de fitness este foarte fragmentată, iar majoritatea operatorilor au doar una-două săli de fitness în administrare.


Cosmin Nar, Quantix Marketing Consulting: „Motivele pentru care merg românii la sală ţin foarte mult de sănătate.”


România are una dintre cele mai mici rate ale populaţiei care face activitate fizică în mod constant din Europa – de doar 6%, în timp ce mai bine de jumătate dintre români nu au practicat niciodată sport. Pandemia a avut însă o contribuţie pozitivă asupra fitnessului, anume le-a permis şi mai mult oamenilor să practice sport, însă acasă.

„Digitalul înseamnă construirea infrastructurii care ne va sprijini drumul spre a deveni cu adevărat o soluţie de sănătate. Îmbrăţişând o parte în creştere a ecosistemului nostru, adică companiile tehnologice şi digitale, este ceva de care ar trebui să fim foarte mândri.”

“În timpul pandemiei, am văzut cu adevărat o creştere mare în jurul sectorului nostru. Sunt extrem de importante aceste soluţii digitale pentru a înlătura barierele din calea activităţii fizice. Această zonă digitală este un pilon important pentru a ajunge la obiectivul de a deveni o soluţie de sănătate”, spune Andreas Paulsen, CEO al Europe Active, asociaţia europeană de fitness.

Dacă în 2021 locul preferat al românilor de a face fitness era propria casă, anul acesta numărul celor care au ales sala de fitness pentru a face sport a fost mai mare decât cei care au preferat confortul casei. Astfel, în 2021, circa 75% din oameni preferau să facă sport acasă şi doar 43% în sala de fitness. În 2023, procentul celor care au preferat sala a fost de 57%, iar cei care au practicat sport acasă au reprezentat doar 54%, potrivit unui studiu realizat de Quantix Marketing Consulting.

Studiul mai arată faptul că 68% dintre repsondenţi fac sport pentru a fi sănătoşi, în timp ce 65% o fac şi pentru tonifierea muşchilor. Acelaşi studiu mai arată că fitnessul, aerobicul şi pilatesul sunt tipurile preferate de sport ale românilor.

„Motivele pentru care merg românii la sală sunt foarte mult legate de sănătate. Medicina nu începe când te duci la medic, când eşti bolnav, când ai o afecţiune, ci înainte prevenind apariţia bolilor şi aici este locul în care fitnessul este extrem de important”, spune Cosmin Nae, director executiv al Quantix Marketing Consulting.

Trendul ascendent al pieţei sălilor de fitness este confirmat şi de datele financiare ale operatorilor din acest sector. Operatorii sălilor de fitness şi-au triplat afacerile în ultimii cinci ani, însă, cu toate acestea, cifra de afaceri la nivelul pieţei nu atinge nici măcar 1 miliard de lei. În 2022, piaţa sălilor de fitness a atins afaceri de 657 de milioane lei, potrivit datelor Registrului Comerţului. În aceeaşi perioadă, numărul companiilor din această piaţă a crescut cu 400, până la 1.800, şi doar 1.000 de angajaţi, până la 3.100, potrivit aceleiaşi surse.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet