Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Henry Tudor, 12 ani, şah: Aleg să fac peformanţă în fiecare joc, nu ca un sacrificiu. Eu doar fac ceea ce iubesc din tot sufletul

26.04.2024, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

Faţă de alţi copii care încep să practice sportul la vârste mai fragede, Henry Tudor s-a apucat de şah la vârsta de 9 ani, însă în scurtul timp de când practcă acest sport a reuşit să obţină câteva titluri importante şi medalii de aur. El îşi doreşte să ajungă mare maestru.

 

1. Cum ai descoperit şahul? La ce vârstă te-ai apucat de acest sport?

Mi-a placut sportul de când eram foarte mic, pentru că eram de pe atunci un copil foarte activ. Mama m-a dus pe la trei, patru ani la karate. Îmi amintesc faptul că am obţinut atunci şi o primă centură. După aceea, am fost la antrenamente de tenis şi fotbal. Când aveam nouă ani, am participat la o competiţie internaţională de şah online şi m-am calificat la prima etapă. Atunci m-am decis să studiez singur, să pot participa mai departe.Tatăl meu îmi arătase cum se numesc piesele şi care sunt regulile jocului, dar cam atât. Au urmat după aceea şi celelalte etape şi am ajuns până la final, spre surprinderea părinţilor mei. De altfel, nici eu nu mă aşteptam să mă calific. Aşa a început totul. Cu cât studiam mai mult, cu atât îmi doream să descopăr şi altceva.

2. Ce te-a atras cel mai mult la şah? De ce ai ales acest sport?

Ce m-a atras şi în continuare mi se pare foarte fascinant în ceea ce priveşte şahul este complexitatea lui şi faptul că poţi învăţa ceva nou în permanenţă. Se poate spune că, de fapt, nu eu am ales şahul, ci şahul m-a ales pe mine. M-am trezit pur şi simplu că iubesc acest joc.

3. Ce îţi place cel mai mult la acest sport?

Îmi place infinitatea lui şi mă face foarte fericit atunci când sunt în faţa tablei de şah.

4. Care a fost punctul în care te-ai decis să faci performanţă?

Nici acum nu m-am decis. Ceea ce vreau să spun este că de la început şi până acum eu doar am făcut ceea ce am descoperit că iubesc din tot sufletul. Pentru mine este o joacă, fără presiune. Adică aleg să fac peformanţă în fiecare joc, nu ca un sacrificiu. Şi am norocul să mă susţină şi părinţii mei foarte mult.

Mama mereu îmi spune că e important să mă detaşez de rezultat şi să mă concentrez pe joc. Când jocul merge, vin şi rezultatele şi performanţa. Înainte de fiecare partidă, mama îmi spune: ‚ÄúJoacă tare, cu bucurie!“ 

Practic, momentul de start a fost punctul în care m-am legitimat la club si am descoperit că există turnee de şah.

5. Cum a fost parcursul tău în acest sport?

Cred că parcursul meu de până acum este puţin atipic. Am descoperit şahul destul de târziu. De obicei, copiii încep de pe la cinci, şase ani, iar eu aveam nouă ani. Îmi amintesc şi acum că nu ştiam nimic despre competiţii, ELO şi aşa mai departe. În primul an, am câştigat aproape 1.000 puncte ELO, cred că 900, mai exact. Şi după aceea am continuat să merg la competiţii.

6. La ce club eşti înscris?

În prezent, sunt dublu legitimat la CSM Constanţa şi la CSU ASE Bucureşti.

7. Care au fost cele mai grele momente ale tale în sport şi cum ai reuşit să treci peste ele?

E greu când stai la partidă cinci ore şi, din cauza oboselii, poate, gafezi în final, într-o secundă. Am păţit asta de câteva ori, inclusiv la o rundă decisivă, la Campionatele Mondiale. E dureros. Respir adânc de mai multe ori, îmi trăiesc tristeţea momentului şi merg mai departe. Mă gândesc mereu că e doar un moment care nu a mers bine şi ceea ce contează cu adevărat este parcursul. Şahul este frumos, dar şi brutal!

8. Cum reuşeşti să faci faţă cu sportul şi şcoala?

Foarte bine. Îmi place foarte mult matematica şi, în general, reuşesc să prind repede informaţiile noi, aşa că am suficient timp să mă dedic şahului. Chiar şi pentru cubul Rubik am vreme să îl rezolv. Mă pasionează şi asta. Am o colecţie întreagă cu diferite modele. Sau să mă joc cu animăluţele mele, cu pisicile şi căţeluşii salvaţi de noi.

9. Ce titluri ai obţinut până acum?

În 2023, am ieşit campion naţional la şah clasic şi vicecampion european, tot la clasic. În anii trecuţi, am obţinut titlul de vicecampion european la şah rapid şi campion mondial la Chess Solving (Dezlegări), la Batumi, Georgia. Anul acesta, am obţinut patru medalii de aur la cele patru secţiuni de şah: Clasic, Rapid, Blitz şi Dezlegări. La Rapid, Blitz şi Dezlegări am concurat cu adversarii de la categoria mea de vârstă, U14. Pentru competiţia de şah clasic am ales provocarea de a participa alături de băieţii de la U20. Am mers acolo pentru experienţă şi am fost foarte fericit că am plecat acasă cu medalia de aur şi cupa. De asemenea, anul trecut, când am trecut pragul celor 2.300 puncte ELO am primit şi titlul de Maestru FIDE.

10. La ce titluri visezi?

Titlul de Mare Maestru şi titlul de Campion Mondial.

11. Care sunt sportivii tăi preferaţi şi cum te-au inspirat?

Îi admir pe toţi şahiştii de top, pentru munca depusă şi pentru determinarea lor să ajungă la ţinta dorită. Am o afinitate pentru Magnus Carlsen, pentru dominanţa lui în şah. Am avut bucuria să îl întâlnesc pe Magnus în persoană, luna trecută, la Turneul Internaţional de Şah GRENKE. De asemenea, am fost foarte onorat să joc şi cu Arjun Erigaisi (top 8 în lume) şi chiar am reuşit să obţin o remiză cu el.

12. Ce te-a învăţat şahul? Cum te-a ajutat să te dezvolţi?

Şahul m-a învăţat să am mai multă răbdare, să nu mă grăbesc şi să îmi asum de fiecare dată deciziile pe care le iau. Am devenit mai disciplinat.

13. După părerea ta, de ce ar trebui să se apuce un copil de şah?

Şahul dezvoltă gândirea, imaginaţia şi creativitatea. Este important pentru orice copil care alege să joace şah să facă acest lucru cu pasiune, să iubească ceea ce face.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet