Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Mark Fazakas, 8 ani, fotbal: Prefer să mă antrenez şi să mă joc cu mingea întotdeauna decât să folosesc telefonul sau tableta

20.10.2023, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

Practică fotbalul de la patru ani, de când părinţii săi au văzut un anunţ al echipei CFR Timişoara, iar astăzi îşi doreşte să ajungă precum idolii săi Lionel Messi şi Kylian Mbappe La opt ani, Mark Fazak pune că fotbalul l-a ajutat să joace în echipă, să câştige, dar şi să piardă.

 

1. Cum ai început să practici acest sport? La ce vârstă te-ai apucat de fotbal?

Acum patru ani, în acel moment eram la grădiniţă, părinţii mei au văzut un anunţ pe poarta grădiniţei că sunt acceptaţi copii de vârsta mea la antrenamentele de fotbal ale echipei CFR Timişoara - Micii Leoparzi, chiar vizavi de grădiniţă. Ei au vrut să mă ducă la aceste antrenamente pentru a mai face mişcare şi au observat că de mic am fost atras de minge şi de ideea de a şuta la poartă.

2. Ce te-a atras cel mai mult la fotbal?

Eram atras de ideea de a şuta la poartă, de a face driblinguri şi îi admiram pe Lionel Messi şi pe Cristiano Ronaldo atunci când vedeam meciuri de fotbal cu aceştia la televizor.

3. Care a fost momentul în care ai decis să faci performanţă?

După primul turneu de fotbal câştigat în care am adus un mare aport, mi-am dat seama că sunt din ce în ce mai pasionat de acest sport şi îmi aduce o mare bucurie în suflet. Mi-am dorit şi îmi doresc să ajung ca idolii mei Lionel Messi şi, mai nou, Mbappe.

4. La ce club eşti înscris?

Sunt înscris la CFR Timişoara - Micii Leoparzi, grupa 2015.

5. Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste ele?

În momentul în care am ajuns să jucăm şi cu echipe de fotbal (unele academii), mai puternice, a fost mult mai dificil să câştigăm. A trebuit să mă concentrez şi să încerc să-mi ajut echipa din poziţia de atacant dreapta (în ultima perioadă din poziţia de mijlocaş central), dar m-au ajutat mult încurajările părinţilor mei precum şi cele ale galeriei de părinţi, aceştia fiind mereu alături de noi ca echipă.

6. Cum reuşeşti să faci faţă şi cum şcoala şi cu sportul?

Părinţii mei mă ajută să-mi organizez programul în aşa fel încât să am un echilibru între şcoală şi fotbal, cu accente mai puternice pe şcoală, unde merg cu plăcere şi particip la concursuri la care obţin rezultate foarte bune, în special la matematică, care este materia mea preferată. De asemenea, mama mea mă ajută foarte mult în a aprofunda şi mai mult materiile din orarul meu.

7. Ce performanţe ai reuşit să ai până acum?

Am reuşit să obţin împreună cu echipa mea nenumărate cupe si medalii , unele dintre ele obţinute prin multă muncă împotriva unor academii puternice din judeţul Timiş şi din ţară, precum UTA Arad, Academia Gică Popescu, FCSB, CFR Cluj, Politehnica Timişoara, Steaua Noua Generaţie, Tigrii Team Sibiu, Alma Sibiu, dar şi titluri individuale cum ar fi cel de "Cel mai tehnic jucător" la Cupa Mării Negre din Eforie Nord în anul 2021 şi altele.

8. Ce titluri/medalii îţi doreşti să mai obţii?

Sunt un jucător căruia îi place să ajute echipa, aşadar nu pun accent pe cele mai multe goluri marcate, deşi reuşesc să marchez aproape în fiecare meci, ci pun accent pe partea tehnică şi pe suportul oferit colegilor mei, de aceea îmi doresc în continuare titluri de cel mai tehnic jucător în cadrul turneelor la care particip.

9. Ce te-a învăţat acest sport?

Fotbalul m-a învăţat să pierd, dar şi să câştig demn. Totodată m-a învăţat să joc în echipă şi să pun pe primul plan echipa, să fiu disciplinat şi să fiu întotdeauna fairplay, să fiu corect, lucru care mereu ne învaţă antrenorul echipei, să ne respectăm adversarii şi să nu faultăm.

10. Cine te-a sprijinit în drumul către performanţă?

Părinţii mei m-au sprijinit mereu alături de bunicii mei, bunu Ghiţă şi buni Doina, cum le spun eu. Totodată, antrenorul meu de la echipă, domnul Adrian Brazovan, a crezut şi crede în continuare în mine şi în abilităţile mele.

11. De ce ar trebui să se apuce un copil de fotbal, după părerea ta?

Este o variantă mult mai bună şi mai sănătoasă decât a sta toată ziua pe telefon/tableta/PS, deşi am acces la toate aceste tehnologii, prefer să mă antrenez şi să mă joc cu mingea întotdeauna decât să folosesc telefonul/tableta/PS. De asemenea, datorită fotbalului mi-am făcut mulţi prieteni în alte echipe de fotbal din judeţ şi din ţară şi am păstrat legatura cu aceştia.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet