Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Alexandru Vişănescu, 10 ani, patinaj artistic: Patinajul m-a învăţat să îmi dezvolt echilibrul, coordonarea şi disciplina. În plus, m-a ajutat să am răbdare şi să fiu perseverent

10.11.2023, 00:05

A pus pentru prima dată patinele în picioare la vârsta de patru ani şi jumătate, iar la şase ani a început un curs de iniţiere. Astăzi, patru ani mai târziu, Alexandru Vişănescu se mândreşte cu câteva titluri de campion naţional obţinute la categoriile sale de vârstă.

 

1. Ce îţi place cel mai mult la patinajul artistic? Ce te-a atras cel mai mult la acest sport?

Patinajul artistic este o îmbinare între artă şi sport ce presupune forţă, viteză, echilibru, tehnică şi eleganţă. Cel mai mult îmi plac săriturile şi acrobaţiile. La început, am fost atras de joaca pe gheaţă în timpul vacanţelor şcolare de iarnă, când patinoarele din malluri erau pline de copii, şi apoi am început să îmi doresc să patinez din ce în ce mai mult.

 

2. De ce ai ales patinajul şi nu un alt sport?

Nu a fost o alegere de la început să practic patinajul artistic ca sport de performanţă. Totul s-a întâmplat natural, după participarea la câteva sesiuni la patinoarul din Mall Grand Arena din sectorul 4. Acolo am început să îmi fac prieteni cu care mă jucam pe gheaţă. Apoi am început să merg la patinoar din ce în ce mai des până a devenit parte din viaţa mea. Pe lângă acest sport, vara îmi place să joc şi fotbal cu copiii în parc deoarece atunci am mai mult timp.

 

3. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, patinajul de performanţă?

Pentru mine, patinajul de performanţă înseamnă antrenamente zilnice pentru a-mi îmbunătăţi condiţia fizică, antrenamente pe gheaţă, să petrec mai puţin timp la joacă, dar şi treziri matinale în zilele de sâmbătă şi duminică. În plus, patinajul te poate expune la riscuri de accidentări. Acestea sunt o parte din sacrificiile pe care trebuie să le fac pentru a deveni din ce în ce mai bun la acest sport.

Pe lângă toate acestea, patinajul înseamnă şi bucurie atunci când obţin medalii şi primesc felicitări pentru rezultatele obţinute.

 

4. Cât reprezintă muncă şi cât reprezintă talent în acest sport?

Talentul este şi el important. Pentru a face performanţă ai nevoie de anumite aptitudini; curaj, echilibru şi determinare. Peste toate acestea, este nevoie de foarte multă muncă. Eu cred că antrenamentele sunt cele care duc în final la rezultatele dorite.

 

5. Cum te-ai apucat de patinaj artistic?

După ce am obţinut o alunecare din ce în ce mai bună pe gheaţă la patinoarul recreaţional din Mall Grand Arena, unde uneori petreceam uneori şi 3-4 ore fără să mă plictisesc, părinţii au decis să mă ducă la un curs de iniţiere la Şcoala de Patinaj EduSport din Mall Afi Cotroceni.

 

6. La ce vârstă te-ai apucat de patinaj?

Prima dată am pus patinele în picioare la vârsta de 4 ani şi jumătate. Am continuat să patinez în joacă până la vârsta de 6 ani, după care am început cursul de iniţiere.

 

7. Cum ai ajuns în punctul în care să faci sport de performanţă?

După cursul de iniţiere, evoluând din ce în ce mai mult, părinţii au considerat că ar trebui să particip la mai multe antrenamente. Astfel, am început să mă antrenez de 3-4 ori pe săptămână. Am continuat aşa timp de un an şi aşa am ajuns să particip la primul meu concurs, la „Cupa României” în anul 2020, la care am luat locul I.

 

8. La ce club eşti înscris?

După redeschiderea patinoarelor, din toamna anului 2020, am început să mă antrenez în cadrul Clubului Sportiv de Patinaj Edusport, sub îndrumarea doamnei antrenor Andreea Ionescu Paşcu. 

 

9. Cum arată o zi din viaţa ta?

Anul acesta au apărut modificări importante în activitatea mea zilnica. În primul rand, pentru că am trecut în clasa a- 5-a, programul de şcoală se desfăşoară după-amiaza şi îmi afectează timpul în care mă pot antrena. În plus, am trecut la o categorie superioară, Basic Novice, unde pot concura cu sportivi mai mari chiar şi cu 3 ani. 

În cursul săptămânii, mă trezesc la ora 7, mă ocup de teme şi dacă este posibil, mai fac şi 1-2 ore de antrenament de condiţie fizică acasă. Seara, după terminarea cursurilor, mergem în grabă la patinoarul din Afi Mall să prindem antrenamentul de grup ce se desfăşoară cu sportivii care nu pot ajunge dimineaţa la patinoarul Allianz Ţiriac din Otopeni. Câteodată, nu pot ajunge la timp  şi sunt nevoit să mă antrenez singur pe gheaţă. Pot spune că dacă nu ar fi existat patinoarul Cotroceni On Ice, eu nu puteam  ajunge la performanţa la care sunt acum şi le sunt recunoscător pentru asta.

În zilele de sâmbătă şi duminică, mergem la antrenament la patinoarul din Otopeni, Ţiriac Arena. Sunt nevoit să mă trezesc la ora 5.30 deoarece patinoarul se află la peste 25 de km distanţă de casă, iar antrenamentul de încălzire trebuie început la ora 7, cu cel puţin 30 de minute înainte de a intra pe gheaţă. La ora 9.30 se termină antrenamentul pe gheaţă şi urmează încă o oră de antrenament pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice. Ajung acasă în jurul orei 11, iau masa, mă odihnesc o oră, după care mă ocup de teme. Mai pe seară, dacă este vreme frumoasă ies în parc şi mă joc cu prietenii mei.

De anul viitor sper că voi putea să mă antrenez în condiţii mult mai bune deoarece  aştept cu nerăbdare să se deschidă patinoarul Berceni Arena, ce se află în construcţie în Bucureşti Sectorul 4, sector în care locuiesc şi eu.

 

10. Cum reuşeşti să faci faţă cu şcoala şi cu sportul?

 Pentru a putea să fac sport de performanţă fără a fi afectată activitatea şcolară, încerc să îmi organizez timpul cât mai bine, chiar şi în timpul deplasărilor la antrenamente. Aşa că îmi iau cu mine manualele şi învăţ la anumite materii. Seara târziu, când revin acasă, mă apuc să mai citesc şi din literatura recomandată de la şcoală.

 

11. Cine te-a sprijinit să mergi pe acest drum?

 Pentru a practica acest sport am fost  sprijinit de părinţii mei şi de antrenoarea mea Andreea Ionescu Paşcu.

 

12. Care este costul practicării patinajului într-un an?

La această întrebare nu ştiu să răspund deoarece părinţii sunt cei care plătesc antrenamentele şi celelate costuri suplimentare ce includ taxe de participare la concursuri sau deplasări. Ştiu că patinele sunt foarte scumpe şi trebuiesc schimbate anual. De asemenea, costumul  trebuie să fie potrivit coregrafiei din concurs.

 

13. Ce titluri ai obţinut până acum?

Până acum am obţinut următoarele titluri pe categoriile de vârstă chiks sau cubs

Locul 1 la  Campionatul naţional -  2021, 2022, 2023

Locul 1 la Cupa României, - 2020, 2022, 2023

Locul 1 la  Cupa Corona  -  2022, 2023

Locul 1 la Memorialul Bellu  - 2022, 2023

Locul 1 la Crystal Skate -  2022

 

14. Ce titluri îţi doreşti să mai obţii?

În anul competiţional 2023-2024, îmi doresc să obţin locul 1 la concursurile internaţionale Edusport Trophy şi Memorialul Bellu ce se vor desfăşură la patinoarul Ţiriac Arena din Otopeni, precum şi titlul de campion naţional la categoria Basic Novice.

 

15.  Ce te-a învăţat patinajul? Cum te-a ajutat să te dezvolţi?

Patinajul m-a învăţat să îmi dezvolt echilibrul, coordonarea şi disciplina. În plus, m-a ajutat să am răbdare şi să fiu perseverent.

 

16. De ce ar trebui să ţină cont un copil care ar vrea să se apuce de patinaj? Ce ar trebui să ştie înainte?

Patinajul este un sport frumos şi plăcut ce poate aduce şi unele riscuri. Pentru început este bine să poarte echipament de protecţie, cum ar fi cască, genunchiere şi cotiere precum şi un instructor sau o şcoală de iniţiere. În plus, este nevoie de multă răbdare deoarece rezultatele nu apar imediat.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet