Companii

Accor ar putea investi 28 mil. dolari in doua hoteluri la Timisoara

Accor ar putea investi 28 mil. dolari in doua hoteluri la Timisoara
12.03.2009, 16:10 75

 

Lantul francez Accor intentioneaza sa deschida la Timisoara doua hoteluri, valoarea investitiei ajungand la 28 de milioane de dolari, a declarat subprefectul judetului Timis, Laviniu Bedrosian. Potrivit subprefectului, la Timisoara se va construi un hotel Novotel si unul Etap, care vor crea 150 de noi locuri de munca. "Accor a anuntat ca doreste sa deschida doua hoteluri la Timisoara, un Novotel si un Etap. Investitia este de 28 de milioane de dolari si va crea 150 de noi locuri de munca direct si alte 80 de locuri de munca indirect. Indirect, in sensul ca vor lucra cu alte firme din oras", a spus Bedrosian. Acesta a afirmat ca Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii a trimis o adresa catre Primaria Timisoara si Prefectura Timis, prin care le solicita sa colaboreze cu firma franceza. "Rugamintea celor de la Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii catre Prefectura si Primaria Timisoara este sa colaboram cu Accor, in sensul eliminarii unor bariere birocratice", a adaugat Bedrosian. Subprefectul judetului Timis nu a putut preciza unde vor fi construite cele doua hoteluri. Directorul general al hotelului Pullman, fost Sofitel, din Bucuresti, Bruno Vinette, declara, in februarie, ca lantul francez Accor intentioneaza sa-si extinda prezenta pe piata din Romania, avand in plan deschiderea unui hotel Novotel la Timisoara, probabil in 2011, dar si afilierea unor unitati in Brasov si Cluj-Napoca, sub una din marcile grupului. "Accor are in vedere un nou proiect hotelier in centrul orasului Timisoara. Este vorba de o unitate Novotel, care cel mai probabil va fi deschisa in 2011. Deocamdata, terenul exista, insa nu s-a decis daca este vorba de un contract de management sau va fi chiar investitia lantului Accor", spunea Bruno Vinette. De asemenea, Accor vrea sa se extinda si in Brasov si Cluj-Napoca, unde pot fi afiliate hoteluri sub brandul Etap, Ibis sau Novotel.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO