Companii

Caucho Metal dubleaza productia fabricii din Sibiu

02.03.2007, 20:49 914

Producatorul spaniol de componente auto Caucho Metal Productos (CMP) va investi anul acesta aproximativ 3 milioane de euro in dublarea capacitatilor de productie din cadrul fabricii din judetul Sibiu.
Compania detine, in prezent, capacitati de productie pe o suprafata de 2.000 de metri patrati si lucreaza cu peste 100 de angajati. Pana in prezent investitia spaniola a ajuns la aproximativ 6,5 mil. euro.
"Pana la sfarsitul acestui an vom ajunge la peste 180 de angajati si, chiar daca pe piata muncii exista unele probleme, pana in acest moment nu am intampinat dificultati majore in gasirea oamenilor. Chiar daca atunci cand vin la noi nu sunt suficient de bine calificati, dupa cateva luni de training la locul de munca, toti reusesc sa se acomodeze", a declarat pentru ZF Transilvania Marius Bologa, director general al Caucho Metal Productos Romania.
Compania spaniola a finalizat prima parte a investitiei de la Sibiu la sfarsitul lunii octombrie, moment in care a fost demarata si productia. "Am structurat investitia pe trei etape, urmand ca pana in martie 2008 sa ajungem la capacitate maxima si sa avem 250 de angajati", a precizat Marius Bologa.
Caucho Metal Productos produce la Sibiu sisteme antivibrare din cauciuc si metal, iar o parte dintre produse sunt transferate de la celelalte fabrici ale companiei din Spania si o alta parte sunt produse noi. "In prezent, avem deja stabilite cateva proiecte pentru producatori de automobile precum Volkswagen sau Seat. De asemenea, anul acesta vom incepe sa colaboram si cu General Motors si, probabil, cu Ford", a mai spus Bologa.
Potrivit acestuia, de la fabrica din Sibiu vor fi livrate atat produse finale pentru unii clienti precum producatorii de automobile, dar si unele componente pentru companii care activeaza pe domeniul automotive si care produc grupuri de amortizoare, un exemplu in acest sens fiind concernul Delphi.
Caucho Metal Productos a intrat pe piata romaneasca anul trecut in noiembrie. Pe plan mondial compania mai are puncte de productie in Spania si Brazilia, iar in 2005 a inregistrat o cifra de afaceri de peste 57 de milioane de euro, peste 55% din aceasta valoare fiind realizata din activitati de export.
In ultimii zece ani cifra de afaceri a companiei spaniole a crescut de la 7,5 milioane de euro in 1995 la 57 de milioane de euro in anul 2005, rata anuala de crestere fiind de peste 23%. In aceeasi perioada, numarul angajatilor a crescut pana la 416 oameni, pe acest sector evolutia anuala fiind de peste 26%.
Judetul Sibiu a atras in ultimii ani investitii importante pe domeniul automotive, unii dintre cele mai mari producatori de componente auto deschizandu-si puncte de productie in zona, principalele companii multinationale prezente aici fiind Continental Automotive, Brandl Ro, Marquardt Schaltsysteme, Caucho Metal Productos sau Kromberg & Schubert.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO