Companii

Dedeman ataca anul viitor piata din Capitala si merge spre afaceri de peste 200 mil. euro

Dedeman ataca anul viitor piata din Capitala si merge spre afaceri de peste 200 mil. euro

Cu zece centre comerciale operationale, Dedeman ajunge la o suprafata de peste 85.000 mp

08.11.2007, 20:41 97

Compania, controlata de oamenii de afaceri Adrian si Dragos Paval, a inregistrat in primele noua luni ale acestui an o crestere a cifrei de afaceri de 50% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, depasind previziunile de 30% avansate la inceputul anului. Daca acest ritm se va mentine pana la sfarsitul lui 2007, compania va ajunge anul acesta la o cifra de afaceri de 160-170 de milioane de euro.
"Evolutia din primele noua luni ale anului s-a inregistrat pe fondul cresterii cererii de materiale de constructie, precum si datorita extinderii retelei de centre comerciale care a ajuns la noua magazine. Pana la sfarsitul anului va fi deschis si cel de-al zecelea magazin al retelei la Piatra Neamt, respectiv al treilea din acest an, dupa Targoviste si Roman", afirma reprezentantii companiei Dedeman.
Celelalte centre pe care Dedeman le detine sunt situate in Iasi, Vaslui, Suceava, Bacau, Onesti, Focsani, Braila si Targoviste. Cele zece centre comerciale pe care le va detine Dedeman pana la sfarsitul anului vor asigura o suprafata de vanzare ce depaseste 85.000 de metri patrati.
Valoarea investitiilor pe 2007 la nivelul grupului a fost de 20 mil. euro, suma alocata atat pentru deschiderea celor trei centre comerciale, cu suprafete cuprinse intre 6.000 si 10.000 mp, cat si pentru service-ul Dedeman Camioane. "Pentru anul viitor sunt programate patru noi centre comerciale, fiind vizata zona de sud si sud-est a tarii. Aceasta dezvoltare a retelei, precum si mentinerea unei cereri crescute pe piata materialelor de constructii ar trebui sa aiba ca rezultat depasirea valorii de 200 mil. euro a cifrei de afaceri pentru 2008", au declarat reprezentantii companiei.
Printre viitoarele locatii in care Dedeman va deschide magazine se numara Bucuresti (in zona de sud), Constanta sau Botosani. Astfel, Dedeman intra pe piata bucuresteana, care este dominata in prezent de retelele straine de bricolaj.
Compania si-a majorat recent capitalul social cu 12 mil. euro (40 mil. lei), prin incorporarea de rezerve pentru dezvoltarea afacerii. Dedeman este una dintre putinele retele nationale de magazine de materiale de constructii, alaturi de Ambient Sibiu, care intra in competitie cu marii jucatori internationali din domeniu prezenti in Romania.
Sectorul de retail de materiale de constructii, estimat la 900 de milioane de euro in acest an, a devenit in ultimii ani tinta marilor retele de bricolaj din Europa. Astfel, in Romania activeaza deja companiile Praktiker (Germania), Baumax (Austria), Bricostore (Franta), Mr. Bricolaje (Franta) si Hornbach (Germania).
Dedeman, operator de centre comerciale de tip do it yourself, face parte din grupul de firme Dedeman, alaturi de Dedeman Automobile, dealer Dacia Renault Nissan, si Dedeman Camioane, dealer Renault Trucks. Grupul a fost infiintat in 1992 si are circa 1.400 de angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO