Companii

Greva de la Dacia asteapta decizia de azi a Justitiei

02.04.2008, 18:31 17

Angajatii Dacia intra astazi in a 10-a zi de greva generala, dupa ce in cursul zilei de ieri au refuzat o alta oferta a administratiei producatorului, care a propus cresterea cu 20 lei a majorarii salariale medii de 250 de lei concomitent cu renuntarea angajatilor la biletele de tratament oferite anual.
"Nu am agreat asemenea conditii deoarece biletele sunt un drept castigat, iar salariile sunt o alta problema. Noi am solicitat o crestere salariala fixa de 550 de lei", a declarat Nicolae Pavelescu, presedintele Sindicatului Automobile Dacia (SAD).
Negociatorii Dacia au declarat ca oferta a fost imbunatatita treptat de la suma initiala de majorare a salarilului mediu cu 156 de lei la suma 250 de lei, iar apoi au oferit si cresterea de 20 de lei. Ei au adaugat ca, daca sindicalistii nu vor accepta, in cursul zilei de astazi vor astepta pronuntarea in instanta asupra legalitatii grevei.
"Urmeaza pe 2 aprilie termenul de pronuntare a sentintei, care credem ca ne va fi favorabila, in primul rand pentru ca la demararea grevei sindicatul nu a depus toate actele necesare unei astfel de manifestatii", a declarat Liviu Ion, directorul de comunicare al Automobile Dacia.
Pe langa oferta de plus 20 de lei negociatorii Dacia au declarat ca au oferit si contracte de munca pe perioada nedeterminata pentru 700 din cei 2.800 de angajati cu contract de munca pe perioada limitata. "A fost una dintre solicitarile sindicatului, iar noi am propus aceasta rezolvare. Nu a fost acoperita integral, dar este o cifra importanta care inseamna locuri de munca asigurate pentru 700 din angajatii tineri", a spus Ion.
Potrivit administratiei, din totalul angajatilor, la sfarsitul saptamanii trecute se mai aflau in greva aproximativ 40% din personal, circa 5.500 de angajati din totalul celor 13.000, in scadere de la 6.350 de angajati, cati au participat la inceputul grevei, pe 24 martie.
In acelasi timp liderii sindicali au declarat ca din cei 8.900 de sindicalisti, pentru greva s-au inregistrat 7.664 de persoane, adica 76% din muncitori.
Pana la obtinerea verdictului de ilegalitate Dacia a inregistrat insa o intarziere de productie, a carei valoare s-a ridicat in 10 zile la 108 mil. euro, suma egala cu valoarea celor 13.500 de masini care nu au fost produse. La acestea se mai adauga si cheltuielile necuantificate de mentinere in functiune a instalatiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO