Companii

O companie desprinsă din CFR Marfă, cu 1.700 de salariaţi, a intrat în insolvenţă

O companie desprinsă din CFR Marfă, cu 1.700 de...

Autor: Ioan Dornescu

11.09.2014, 00:00 918

Solicitarea deschiderii procedurii de reorganizare a fost înregistrată la 20 august, iar instanţa a aprobat cererea debitorului la 3 septembrie.

"Admite cererea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului", arată decizia publicată pe site-ul instanţei.

Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 17 octombrie, prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la 11 noiembrie iar termenul de definitivare a tabelului creanţelor este 2 decembrie.

Instanţa a desemnat firma Five SPRL drept administrator judiciar provizoriu.

CFR IRLU a fost înfiinţată în anul 2001, prin externalizarea activităţii de reparaţii locomotive din cadrul CFR Marfă, şi realizează lucrări de revizii, reparaţii şi modernizări locomotive atât pentru operatori feroviari locali, cât şi din străinătate.

Potrivit informaţiilor raportate la Ministerul de Finanţe, filiala CFR Marfă a încheiat anul trecut cu afaceri de 86,1 milioane lei, pierderi de 32,1 milioane lei şi un număr mediu de 1.710 salariaţi.

Datoriile CFR IRLU au totalizat 96 milioane lei la finele lui 2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO