Constructii & Imobiliare

ZF Index Imobiliar ianuarie 2023: Apartamentele vechi cu trei camere din Capitală încep anul pe un plus de doar 0,5%

ZF Index Imobiliar ianuarie 2023: Apartamentele vechi cu...

Autor: Bogdan Alecu

11.02.2023, 11:31 35160

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au început anul pe plus, însă media creşterii are un ritm la jumătate faţă de cel din ianuarie 2022, când economia nu era afectată de războiul din Ucraina, iar inflaţia era abia la început.

Media în ianuarie a fost cu 600 de euro sau 0,5% peste decembrie, ajungând la 109.400 de euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România. Anual, creşterea este de 3,7% sau 3.900 de euro. Spre comparaţie, în ianuarie 2022 ritmul anual de creştere era de 7%.

„Piaţa rezidenţială a debutat în 2023 cu un număr mai ridicat de oferte comparativ cu decembrie, un fapt normal care presupune proprietăţi nou listate la preţuri mai ridicate. Astfel, media indexului imobiliar este la a treia lună consecutivă de majorare, însă ritmul anual de creştere, de 3,7% în ianuarie, este la a opta lună conse­cutivă de încetinire, apropiindu-se de marja de eroare. De remarcat şi că procentele de creştere anuală a preţu­rilor sunt mai mici comparativ cu rata anuală a in­fla­ţiei în zona euro, de 9,2% în decembrie 2022, atât pe seg­mentul nou, cât şi pe cel al locuinţelor finalizate înainte de 1990“, a spus Andrei Sârbu, CEO, SVN România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO