♦ Guvernul a lansat săptămâna trecută o nouă schemă de ajutor de stat, care vine în continuarea schemei 807 pentru investiţii majore în economie. Bugetul iniţial este de 2,25 mld. lei (450 mil. euro).
Schema de ajutor de stat 807 pentru investiţii majore în economie s-a derulat în perioada 2014-2023 şi a însemnat 170 de investiţii finanţate parţial prin ajutor de stat în valoare totală de 20 mld. lei, adică 4 mld. euro, arată bilanţul publicat de Ministerul de Finanţe. Dintre acestea, peste 40 de proiecte sunt încă în derulare sau în stadiul de demarare, iar plăţile totale efective de ajutor de stat au fost în valoare de aproximativ 4 mld. lei, iar investiţiile finalizate au fost în valoare de 14 mld. euro la finalul anului trecut.
Drumul către aceste cifre nu a fost însă uşor şi multe investiţii au rămas fără această finanţare, fie pentru că nu s-au calificat, fie pentru că nu au mai putut aştepta aprobarea, care a ajuns să dureze şi peste 1 an. Prin schema de ajutor de stat 807 se finanţau investiţii mai mari de 1 mil. euro şi interesul mare al mediului de afaceri pentru astfel de investiţii a făcut ca departamentul din Ministerul de Finanţe care se ocupă de această schemă de ajutor de stat să fie ticsit de dosare. În 2022, Ministerul de Finanţe elimina mai multe coduri CAEN eligibile pentru finanţare pentru că, aşa cum recunoşteau chiar cei care au scris actul normativ, „personalul responsabil cu evaluarea cererilor de acord pentru finanţare este în situaţia de a nu mai avea timpul fizic necesar pentru a efectua o analiză atentă, riguroasă şi temeinică a documentaţiei.“