Eveniment

Angajatii romani, slab pregatiti

01.11.2005, 19:57 20

Unul dintre motivele pentru care Romania sufera la capitolul competitivitate economica este acela ca numai 1,1% dintre angajatii romani urmeaza cursuri de formare profesionala, in conditiile in care in Ungaria aceasta pondere este de 36%, iar in tarile scandinave trece de 90%, a declarat ieri Dragos Florescu, directorul general al companiei Formenerg, filiala a Transelectrica specializata in furnizarea de training in domeniul energetic. El a mai spus ca la acest lucru contribuie si atitudinea angajatorilor, doar 11% dintre firme apeland la servicii de profil, cu mult mai putin decat media europeana, care se ridica la 70%. La randul sau, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, este de parere ca piata romaneasca a fortei de munca se confrunta cu o scadere calitativa, pentru ca se creeaza un decalaj intre o generatie de profesionisti care se pregatesc de pensionare si generatia care ar trebui sa o inlocuiasca. "In momentul de fata, trecem printr-o criza a fortei de munca. Nu o sa reusim sa cucerim Europa cu capsunari si cusatorese", a declarat el. Pogonaru a mai spus ca intre 90% si 95% din populatia adulta a Romaniei este analfabeta din punctul de vedere al cunostintelor de operare a calculatorului. O alta problema semnalata de el este aceea ca peste doua milioane din forta activa de munca a Romaniei lucreaza peste hotare. "Exista o politica neinteleapta in domeniul formarii profesionale, care ar trebui abordata ca un bun public", a mai afirmat Pogonaru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO