Eveniment

Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului

Ce salariu primesc angajaţii care intră în carantină sau izolare la domiciliu din cauza coronavirusului

Autor: Alexandru Nanu

13.03.2020, 22:31 40760

În contextul actual privind coronavirusul, călătorii asimptomatici din zonele afectate de coronavirus, la întoarcerea în ţară vor intra direct în carantină sau în izolare voluntară la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile conform celui mai recent comunicat al Ministerului Sănătăţii. Astfel dacă aceste persoane au calitatea de angajat, în această perioadă, conform legislaţiei în vigoare, vor primi o indemnizaţie în cuantum de 75% din baza de calcul.

Ministerul Sănătăţii continuă măsurile de prevenire şi limitare a eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus. Astfel, la sosirea pe teritoriul României, toţi călătorii asimptomatici din zonele afectate, respectiv Hubei (China), cele 11 localităţi din Italia, dar şi peroanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intra direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile, conform celui mai recent comunicat al Ministerului Sănătăţii .

Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia şi Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România, se arată în acelaşi comunicat.

Nerespectarea măsurilor privind carantina se va sancţiona conform art. 352 din Codul Penal.

Conform instrucţiunilor pentru eliberarea concediilor medicale în caz de carantină, „în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asiguraţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru carantină”

Astfel, conform Ordonanţa de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, “în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru carantină”

Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stipulată în ordonanţa de urgenţă anterior menţionată.

Conform normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate din 05.01.2018, “certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită în certificatul eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. Dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale”.

 
AFACERI DE LA ZERO