Eveniment

Cresterea economica potentiala, estimata de expertii BNR la 6% pe an

Cresterea economica potentiala, estimata de expertii BNR la 6% pe an

Click pentru imaginea marita

15.05.2007, 19:28 75

Economia poate sa creasca cu un ritm de 6% pe an, aproape dublu fata de cel din urma cu 5-6 ani, arata un studiu al specialistilor (BNR).
Produsul Intern Brut potential, indicator care masoara capacitatea de crestere a economiei fara a genera presiuni inflationiste, este estimat de specialistii BNR la 6% in prezent, in crestere fata de 3%-4% in perioada 2000-2002. "Rezultatele arata accelerarea ritmului anual de crestere a PIB potential de la o medie de 3%-4% in perioada 2000-2002 pana la valori situate in jurul nivelului de 6% in perioadele recente", concluzioneaza studiul.
Economia Romaniei a crescut cu peste 4%-5% in termeni reali in fiecare an din perioada 2001-2006, adica de la un nivel de 40 mld. euro in 2000 la aproape 98 mld. euro anul trecut. In termeni nominali, evolutia a fost ajutata si de aprecierea leului si de cresterea preturilor din economie.
"Suntem intr-o zona in care calculele exacte sunt greu de facut, iar BNR a mai vorbit chiar de curand de un PIB potential de 6,2%. Totusi este clara o evolutie a PIB-ului potential in ultimii ani", comenteaza Radu Craciun, seful departamentului de cercetare al ABN Amro Romania.
El spune ca o confirmare a trendului ascendent al potentialului de crestere economica poate fi gasita in evolutia structurii exporturilor in ultimii ani, in sensul cresterii ponderii produselor cu valoare adaugata crescuta. Ca o explicatie a cresterii PIB-ului potential, Craciun ia in calcul intrarile de capital sub forma investitiilor straine. "Investitiile straine directe, care au crescut semnificativ incepand cu 2004, au avut un efect direct asupra cresterii de productivitate si implicit, in cresterea nivelului PIB potential", a mai precizat Craciun.
Anul acesta, cresterea economica este estimata oficial la 6,5%, conform Comisiei Nationale de Prognoza (CNP). In acelasi timp, estimarea Comisiei Europene pentru cresterea economica din Romania este ceva mai optimista, de 6,7%. Cu alte cuvinte, economia va creste anul acesta peste potentialul teoretic, reiese din studiul BNR si prognozele oficiale.
Autorii studiului BNR afirma ca suplimentarea investitiilor in economie, ca si o cerere de consum peste nivelul mediu, pot influenta potentialul de crestere economica, la fel ca in cazul de astazi al Romaniei.
De exemplu, in perioada 2003-2006, economia a crescut cu o medie de aproape 6,1% pe an, adica un nivel apropiat de cel potential. Principalul factor al cresterii economice in toata aceasta perioada a fost evolutia productiei industriale, cu care crestere PIB s-a corelat puternic, desi industria are o pondere de circa 35% din PIB, mult mai mica decat cea a serviciilor, care au devenit majoritare, cu 50%-52%.
Incepand cu 2004, cand investitiile straine directe au depasit prima data 5 mld. euro anual, industria a devenit principala destinatie a acestor investitii. Daca investitiile straine sunt printre motivele cresterii PIB potential, atunci acest fapt ar explica legatura dintre ritmurile de crestere ale PIB si ale industriei.
In principiu, un PIB potential de 6% inseamna ca economia are capacitatea sa creasca cu o medie anuala de 6% pe termen lung, dar ea se poate abate de la acest nivel, in functie de evolutia unor factori conjuncturali, afirma specialisii BNR, in studiul citat.
De exemplu, economia a crescut cu 4,1% in 2005 si 7,7% in 2006, adica o medie de circa 6%, egala cu PIB potential. Incetinirea din 2005 a fost cauzata de prabusirea productiei agricole sub efectul inundatiilor si de pierderea de viteza a industriei, din cauza aprecierii leului. In schimb, 2006 a adus revenirea peste asteptari a industriei, cresterea puternica a constructiilor si serviciilor, care au dus evolutia PIB la una dintre cele mai ridicate cresteri din ultimii ani. Desi in fiecare dintre cei doi ani evolutia economiei a deviat de la nivelul PIB potential, tendinta medie s-a pastrat.
Si in urmatorii sase ani, prognoza de crestere economica a CNP este corelata cu estimarea specialistilor BNR privind PIB potential. Economia va avansa cu un ritm mediu de 5,9% in perioada 2008-2013, conform estimarilor oficiale din acest moment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO