Eveniment

Locomotiva unui tren care se îndrepta către Bucureşti a deraiat în Teleorman. Anunţul făcut de CFR

Autor: Laura Buciu

22.12.2023, 07:57 58

Locomotiva unui tren a derait vineri dimineaţa  între Roşiori Nord şi Bucureşti Basarab, mai multe trenuri fiind afectate.

Potrivit CFR Călători, la ieşirea din staţia Zăvestreni, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roşiori Nord - Bucureşti Basarab.

„Călătorii sunt în afara oricărui pericol şi vor fi preluaţi până la destinaţii cu automotoare îndrumate din staţia Bucureşti de către CFR Călători. La faţa locului s-au deplasat reprezentanţii autorităţilor care anchetează cauzele producerii acestui accident conform reglementărilor în vigoare, precum şi echipa de intervenţie feroviară pentru eliberarea gabaritului”, informează CFR Călători.

Circulaţia celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată şi se va desfăşura, în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Sunt afectate trenuri de călători care staţionează în gările adiacente, până la redeschiderea circulaţiei (72, 9900,10090, 11500,1594, 79, 11612, 9002, 11614), potrivit CFR Infrastructură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO