Info

Expertii au facut prima pagina a ZF dupa ideile lor

Expertii au facut prima pagina a ZF dupa ideile lor
29.06.2007, 17:21 212

Maria Stancu, 41 de ani
Este marketing director la compania de consultanta si audit KPMG Romania, pozitie pe care a ocupat-o in ultimii 15 ani. Postul sau implica atat marketingul, cat si activitatile de business development si comunicare. De altfel, ea face parte din echipa de cativa oameni care au lucrat in biroul local al KPMG inca de la deschiderea acestuia. Maria Stancu are la baza o educatie economica, fiind absolventa a Facultatii de Management din cadrul ASE Bucuresti.


Sorin Paun, 28 de ani
Conduce, de anul trecut, divizia de Experiential Learning si Teambuilding a companiei specializate in training Ascendis. Sorin Paun are o experienta de 6 ani in afaceri si de peste 4 ani in consultanta de resurse umane, domeniile sale de expertiza fiind vanzari, resurse umane si dezvoltare organizationala. Paun si-a inceput activitatea in cadrul Orange Romania, unde a derulat proiecte de recrutare si training, precum si programe de evaluare si managementul performantei, iar din 2004 lucreaza pentru Ascendis.


Marius Ghenea, 39 de ani
Este CEO al companiilor telecom Idilis si AccesNet, cumparate de americanii de la ClearWire, si detine sau are participatii la mai multe companii, printre care retailerul online PcFun.ro. Marius Ghenea a infiintat in 1994 compania de distributie IT Flamingo, alaturi de doi colegi de facultate. La finele anului 2001, Ghenea se retrage de la conducerea Flamingo si din actionariatul companiei. Ulterior, el a ocupat functia de director general al retelei de magazine de electronice si electrocasnice Flanco timp de trei ani si jumatate, pana la finele lui 2005. Incepand cu anul 2003, Ghenea investeste in compania FIT Distribution, specializata in distributia de tehnica de calcul. In cadrul acestei firme, el a dezvoltat site-ul magazinului online pcfun specializat in echipamente IT si electronice. Ghenea a absolvit Faculatea de Electronica si Telecomunicatii din Bucuresti.


Mihai Chisu, 31 de ani
Este unul dintre cei mai cunoscuti brokeri de pe piata de capital ai momentului. El a parasit recent societatea de brokeraj Alpha Finance, divizia de brokeraj a Alpha Bank, si lucreaza in prezent ca broker la Egnatia Securities, societate a Egnatia Bank. Mihai Chisu are o experienta de peste 10 ani pe piata de capital, pe care lucreaza din anul 1996.



Making of: cum au construit expertii pagina 1 a ZF

Expertii au votat in unanimitate pentru aparitia pe prima pagina a deciziei de anulare a majorarii de capital la SIF Transilvania, convinsi oarecum de pledoaria lui Mihai Chisu - expert pe piata de capital - pentru importanta acestui subiect pentru investitori.
"Unii investitori au pierdut jumatate din bani, cei care au cumparat actiuni in ultima zi. Cred ca ar trebui sa se explice cine pierde si cine castiga din toata treaba asta. Lumea are nevoie de exemple foarte clare", a spus Chisu.
De aici s-a generat o intreaga discutie despre Bursa, nevoia de listare si avantajele ei pentru companii. "Pentru companiile romanesti, listarea pe Bursa duce la un plus de imagine, pe langa atragerea de fonduri", a afirmat Marius Ghenea.
Stirea despre triplarea valorii de piata a companiei listate Vulcan Bucuresti, in special datorita terenurilor detinute in zona centrala a Capitalei, a adus in discutie piata imobiliara. "Bucurestiul ar avea mult de castigat daca terenurile ar fi vandute unor investitori imobiliari care sa schimbe fata orasului", a fost de parere Maria Stancu.
Expertii s-au aratat foarte interesati si de index-ul imobiliar realizat de ZF, care arata cresteri importante ale preturilor apartamentelor vechi in acest an. Mai mult, Sorin Paun a votat pentru acest subiect pe prima pagina a ZF.
Ultima miscare a Bancii Transilvania, lansarea unui credit pentru IMM-uri cu o perioada de gratie de trei ani, a fost vazuta cu ochi buni de experti, clienti vechi ai bancilor de pe piata. "Cred ca Banca Transilvania incearca foarte multe nise, ceea ce contribuie pozitiv la valoarea ei pe piata. Multi angajati ai bancii cred ca ea se va vinde", a spus Sorin Paun.
"O sa apara, intr-un final, un investitor pentru Banca Transilvania", a sustinut Chisu aceeasi idee. Expertii au remarcat si interesul crescut al investitorilor pentru orasul Cluj-Napoca, dupa ce le-au fost prezentate subiectele de ziar despre Florentin Banu, care investeste 10 mil. euro intr-un proiect rezidential, si despre alte companii atrase de potentialul orasului.
Politicul a atras atentia expertilor in special datorita proiectului pensiilor. "As vedea pensiile pe prima pagina, dar trebuie detaliata problema surselor de finantare", a spus Ghenea.
Subiectele pe IT&C au generat multe discutii la sedinta de sumar de ieri, cel mai implicat fiind, asa cum era de asteptat, Marius Ghenea. El a subliniat potentialul pietei de publicitate on-line din Romania si a explicat de ce intra Vodafone pe telefonia fixa, miscare ce ar parea curioasa - vazuta din afara, de pe pietele occidentale.
"Incercarea Vodafone este legata mai ales de profilul cultural al romanilor ramasi in urma fata de consumatorii din Europa de Vest care au inceput de mult sa renunte la telefonul fix", a afirmat Ghenea.



Prima pagina, in viziunea expertilor:


Justitia a suspendat majorarea de la SIF Transilvania
Vlad Nicolaescu

Tribunalul Brasov a hotarat ieri sa suspende derularea majorarii de capital cu actiuni gratuite, aprobata de actionarii SIF Transilvania in aprilie, ca urmare a cererii inaintate de societatea Cocor.
Decizia a dat indicii investitorilor de la Bursa ca judecatorii ar putea da dreptate Cocor si in dosarul care vizeaza anularea majorarii. Instanta urma sa se pronunte ieri cu privire la solicitarea Cocor de anulare a majorarii, insa verdictul nu a fost facut public pana la inchiderea editiei si ar putea fi anuntat astazi, in cazul in care judecatorii nu vor hotari o noua amanare a pronuntarii. Suspendarea presupune amanarea unei eventuale majorari pana la emiterea unei hotarari definitive privind solicitarea de anulare.
Decizia de suspendare a provocat ieri o sincopa in evolutia SIF-uri pe Bursa, SIF Transilvania fiind suspendata de la tranzactionare dupa aflarea stirii. Cresterea din ultimele saptamani s-a reluat insa dupa cateva zeci de minute, astfel ca indicele SIF-urilor, BET-FI, a inchis la un nou maxim, in crestere cu 3,4%.
"Suspendarea majorarii de capital de la SIF Transilvania este, cu siguranta, evenimentul zilei si chiar al saptamanii. Este foarte important sa se explice cine pierde si cine castiga din aceasta decizie. Multi investitori care au cumparat actiuni inainte de majorare si au vandut dupa pierd astfel jumatate din bani (daca majorarea va fi anulata - n. red.)", a spus Mihai Chisu, broker la Egnatia Securities, la sedinta de sumar de ieri a ZF.
"Cea mai fierbinte este informatia despre SIF Transilvania", a spus Marius Ghenea la ZF Expert.
Procesul dintre Cocor si SIF Transilvania este primul in cadrul careia este contestata o majorare de capital cu actiuni gratuite la o societate listata, o eventuala decizie de anulare urmand sa provoace pierderi unora dintre investitorii de la Bursa, cei care au luat de buna decizia de majorare propusa de conducerea SIF Transilvania si aprobata ulterior de Adunarea Generala. Conform hotararii, SIF Transilvania urma sa acorde actionarilor o actiune gratuita pentru fiecare actiune detinuta.
O eventuala anulare a majorarii ar produce teoretic o crestere substantiala a actiunilor SIF Transilvania, astfel ca investitorii care au vandut actiuni dupa trecerea datei de inregistrare mizand pe faptul ca vor primi actiuni gratuite ar putea pierde pana la jumatate din banii investiti in actiuni SIF Transilvania. De altfel actiunile SIF Transilvania au fluctuat puternic in ultimele zile, investitia in actiuni SIF Transilvania fiind mai mult un pariu pe decizia judecatorilor.
Inainte de trecerea datei de inregistrare, care dadea dreptul la actiuni gratuite, SIF Transilvania a depasit 4,3 lei/actiune, pentru ca dupa trecerea acestei date actiunile sa scada pana la 2,15 lei/actiune, investitorii mizand pe faptul ca vor primi o actiune gratuita pentru fiercare titlu detinut, ceea ce sta acum sub semnul intrebarii. Investitorii care au vandut dupa data de inregistrare stau acum cu inima la gura asteptand decizia judecatorilor, care le va spune daca vor mai primi sau nu actiunile gratuite.
Litigiul nu se va incheia insa cel mai probabil odata cu publicarea verdictului privind cererea de anulare, partile avand posibilitatea de a ataca decizia la instantele superioare.
De altfel, SIF Transilvania a anuntat deja ca va ataca la instanta superioara decizia de suspendare.



Tariceanu: CEC isi va extinde investitiile catre tarile din regiune
Mediafax

Romgaz, CEC si companiile din sectorul energetic inca neprivatizate isi vor extinde investitiile catre tarile din regiune, pentru a creste in valoare si a fi vandute ulterior pe o suma mai mare decat pretul care s-ar obtine in prezent, a declarat miercuri seara premierul Calin Popescu-Tariceanu.
"Vreau ca Romania sa aiba societati puternice care sa joace un rol important, atat in plan national, cat si regional, si in perioada urmatoare acesta este rolul pe care il vom asignia CEC, Romgaz si celor cateva societati din domeniul electricitatii care nu au fost inca privatizate. Nu sunt un etatist, ci un liberal convins, dar cred in acelasi timp ca Romania are nevoie de cateva societati puternice pe care eventual sa le valorifice mai tarziu, peste 10-20 de ani, in conditii mai bune decat ceea ce am putut sa facem astazi", a spus Tariceanu la postul public de televiziune.
El a prezentat ca exemplu compania CEZ care, desi provine din Cehia, "o tara maruntica", a participat la procese de privatizare in Romania.
Compania CEZ, controlata in proportie de 60% de statul ceh, a preluat in 2005 pachetul majoritar de actiuni la filiala de distributie si furnizare a energiei electrice Electrica Oltenia si intentioneaza sa investeasca in Romania atat in sectorul de productie, cat si in cel de distributie a electricitatii.
CEC a obtinut in primul trimestru un profit de 24 de milioane de lei, iar conducerea de atunci a bancii astepta un castig de 50 de milioane de lei pentru intregul an. In primul trimestru, activele CEC au urcat cu 6,5%, pana la 7,5 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro).
Expertii prezenti ieri la sedinta de sumar a ZF au fost de parere ca CEC nu are, in prezent, sanse de reusita pe piata externa, din cauza prestatiei sale slabe de pe piata locala.
"Stirea cu CEC este o ciudatenie, tocmai de aceea ar putea atrage atentia", a argumentat Sorin Paun decizia de a pune subiectul pe pagina 1 a ZF.



Ungaria nu vrea ca MOL sa fie cumparata de OMV
Catalina Apostoiu

Ungaria spera sa impiedice preluarea producatorului ungar de petrol si gaze MOL de catre compania austriaca din energie OMV, a declarat premierul ungar Ferenc Gyurcsany, citat de Budapest Business Journal.
"Nu consider ca este o atitudine amiabila din partea unei companii straine de stat sa inceapa, fara un anunt prealabil, sa achizitioneze actiuni cu intentia de a castiga controlul asupra companiei ungare", a declarat primul-ministru ungar. El a caracterizat miscarea OMV drept o miscare ostila, spunand ca aceasta nu se bazeaza pe motive strategice comune, ci numai pe interesul OMV. Partidul de opozitie din Ungaria sustine eforturile guvernului de a bloca achizitionarea MOL de catre OMV.
OMV a respins acuzatiile lui Guyrcsany, spunand ca a achizitionat un "pachet strategic" in cadrul MOL "pentru a fi pregatita in fata urmatorului val de consolidare din cadrul industriei si regiunii". "Daca ar fi existat o apropiere ostila, am fi dezvaluit acest lucru. Dar nu am facut-o", a declarat purtatorul de cuvant al OMV, Thomas Huemer.
Europa Centrala este piata principala atat a OMV, cat si a MOL, iar cele doua companii "se completeaza reciproc, concentrandu-se asupra unor regiuni diferite din aceasta piata de baza", au spus oficialii OMV.
La inceputul acestei saptamani, OMV anunta majorarea participatiei detinute in cadrul companiei ungare de la 10% la 18,6%, generand speculatii privitoare la urmatorul pas ce va fi facut de compania austriaca.
"OMV incearca sa-si consolideze participatia strategica in cadrul MOL prin intermediul acestei operatiuni. Compania este increzatoare in beneficiile pe termen lung ale unei cooperari mai stranse, care ar permite celor doua companii europene sa intareasca semnificativ securitatea furnizarilor", se arata in declaratia oficialilor companiei OMV. "Prin urmare, inceperea discutiilor cu managementul MOL ar avea sens", declara reprezentantii OMV.
Expertii prezenti ieri la sedinta de sumar a Ziarului Financiar
s-au aratat interesati de subiectele de business de pe plan international, si in special de stirea privind pozitia Ungariei fata de o posibila achizitie a MOL de catre OMV si subiectul despre cei mai bogati oameni din lume. Maria Stancu a ales stirea OMV pentru prima pagina a ZF, alegerea fiind sustinuta si de restul expertilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO