Politică

Noua lege a fostei Securitati a aparut in MO

28.02.2006, 20:31 12

Consilierii prezidentiali si directorii serviciilor speciale vor fi verificati din oficiu de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), pentru a se constata daca au desfasurat sau nu activitati ca agenti sau colaboratori ai politiei politice comuniste, potrivit ordonantei de urgenta de modificare a legii deconspirarii securitatii, publicate ieri in Monitorul Oficial (MO). Actul promovat de Guvern extinde mult categoriile de functii publice care sunt verificate din oficiu de catre CNSAS. Actul normativ faciliteaza accesul la propriul dosar pentru persoanele care au avut cetatenie romana dupa 1945, precum si pentru orice cetatean al unei tari membre NATO si, dupa aderare, a cetatenilor din statele UE. Potrivit actului normativ, falsul in declaratia pe propria raspundere privind apartenenta, ca agent sau colaborator, la politia politica comunista, constatat in justitie, atrage pierderea demnitatii sau functiei publice a persoanei care a facut declaratia. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO