Politică externă

Flacara olimpica a plecat spre Beijing

25.03.2008, 20:30 13

Flacara olimpica a fost aprinsa ieri in Olimpia, Grecia, cu mici incidente care au marcat discursul reprezentantului chinez la ceremonie, Liu Qi. Televiziunea nationala chineza a intrerupt pentru cateva momente ceremonia de aprindere a tortei olimpice, in timp ce doi barbati, membri ai organizatiei "Reporteri fara frontiere", au incercat sa perturbe discursul oficialului chinez, in semn de protest fata de recentele violente din Tibet. Unul dintre ei a reusit sa afiseze o pancarta pe care scria "Boicotati tara care incalca drepturile omului". Altul striga de la tribuna "Libertate!". Anterior ceremoniei, autoritatile elene il arestasera pe un membru al asociatiei Studenti Tibetani pentru un Tibet Liber, cu sediul la New York. Guvernul tibetan in exil a acuzat autoritatile chineze ca au ucis 130 de tibetani dupa manifestatiile care au marcat 49 de ani de la anexarea Tibetului la China. Flacara olimpica a plecat ieri spre Beijing, unde va ajunge august, dupa ce va strabate 137.000 de kilometri, primul purtator al tortei fiind un atlet grec premiat la Olimpiada de la Atena din 2004. Autoritatile chineze au planificat ca torta olimpica sa treaca si prin Lhasa, capitala Tibetului, insa tibetanii se opun acestei "traversari", intrucat o considera o legitimare a prezentei Chinei in regiune. O alta controversa este legata de traversarea Taiwanului, al carui statut in interiorul Chinei este in continuare disputat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO