Politică

Vanghelie către câţiva copii din Ferentari: Când vin ziariştii la noi, le dăm cadou un ceas, nu le luăm

Vanghelie către câţiva copii din Ferentari: Când vin ziariştii la noi, le dăm cadou un ceas, nu le luăm

Autor: Mediafax

06.05.2011, 14:48 345

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a vizitat, vineri,împreună cu vicepreşedintele grupului socialist din PE, HannesSwoboda, o grădiniţă şi o şcoală din cartierul Ferentari, elprezentându-i oficialului european proiectele pe care le desfăşoarăîn ceea ce priveşte copiii romi, scrie Mediafax.

Vanghelie l-a invitat pe Swoboda la Bucureşti pentru a discutadespre noua strategie privind problematica romilor la niveleuropean, el exprimându-şi, în faţa vicepreşedintelui grupuluisocialist din PE, speranţa ca administraţia publică locală să fieinclusă în această strategie şi ca unul dintre proiecteleimportante să se facă în Sectorul 5.

"Încercăm să avem sprijinul vicepreşedintelui Swoboda pentru aobţine bani europeni - acum vrem să dovedim ce am reuşit să facem -şi ca să ne susţină ca administraţia locală să fie inclusă înviitoarea strategie. Sunt cu paşi mărunţi. Nimic nu se poate facerapid", le-a spus Vanghelie jurnaliştilor în faţa grădiniţei decopii nr. 54 "Mihai Eminescu" de pe Calea Ferentari.

Împreună cu Swoboda, Vanghelie a vizitat sălile în care copiiromi stăteau alături de copii români şi i-a prezentat oficialuluieuropean facilităţile pe care le-a adus în grădiniţă, cea maiimportantă fiind un laborator cu 12 calculatoare dotate cu acces lainternet.

După vizitarea grădiniţei, un ansamblu de copii romi preşcolari,în costume tradiţionale, a prezentat un dans specific, după care aupurtat un dialog cu oaspeţii lor.

Vanghelie s-a împrietenit repede cu copiii, care ştiau că esteprimar.

"A venit aici cu domnul Swoboda să ne ajute - e un om foarteimportant - să schimbăm puţin faţa cartierului ăsta al nostru. Sărămână aşa, că suntem cei mai buni la bătaie, da? Avem cele maifrumoase fete, dar să schimbăm puţin zona, un pic, să nu mai zicăcei de la presă că, dacă vin aici pe la noi, rămân fără inel, da?Că nu e aşa. Când vin, le dăm cadou un inel sau un ceas numaipentru faptul că au trecut pe la noi prin cartirer, da? Şi dacă nesupără îi şi batem! Dar doar dacă ne supără!", le-a spus Vanghelierâzând copiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO