Supliment ZF - După Afaceri Premium – aprilie 2023

 

Bucureştiul e o poezie!

Afirmaţia de mai sus nu-mi aparţine, dar mi-a plăcut atât de mult, încât am decis să o dau mai departe. L-am cunoscut recent pe Marc-Antoine Barrois, designer de modă şi cofondator al casei de parfumuri ce îi poartă numele, în timpul unei vizite în Bucureşti. Era prima dată când ne vedeam, aşa că l-am întrebat dacă este pentru prima dată în România. Mi-a răspuns că este a doua oară când vine în Capitală, chiar dacă de data aceasta mai pe fugă decât anterior. Şi curiozitatea m-a împins – din nou - să îl întreb cum vede Micul Paris, mai ales că era vorba un parizian cu ştate vechi, obişnuit cu frumuseţea pe alocuri copleşitoare (în opinia mea) a Oraşului Luminilor.

Răspunsul său m-a surprins şi m-a încântat deopotrivă. „Bucureştiul e o poezie! În Paris totul e atât de omogen. E un oraş frumos, clasic, îngrijit! Bucureştiul e atât de eterogen, aici vezi o clădire atent renovată şi imediat lângă stă o alta a cărei frumuseţe e evidentă, dar peste ea s-a pus patina timpului. În asta constă poezia acestui oraş, în contrastele cu care te surprinde!“

Recunosc, pentru cineva ca mine, care iubeşte Bucureştiul, a fost măgulitor să-l ascult. Ştiu că vor fi mulţi care vor spune că oraşul e aglomerat (este!), gri pe alocuri (este!) şi nu la fel de frumos precum alte urbe. Şi totuşi, mie mi se pare că are o energie aparte, un vibe. E un loc viu, unde mereu se întâmplă ceva. Câteodată poate fi copleşitor, dar alteori e încântător.

De aceeaşi părere cu mine este şi antreprenorul Ion Schiau, fondatorul Albini Prassa, o companie activă în domeniul orologeriei de lux, care spune că în weekend oraşul nu e mort precum alte urbe, ci este doar mai uman. „În weekend, Capitala devine un oraş micuţ, desprins de timp“, afirmă antreprenorul în timp ce ne plimbam la pas prin Bucureşti într-un final de săptămână oarecare, când lucrurile au alt ritm.

Şi pentru că ziceam că mereu se întâmplă ceva nou, am căutat să aflăm ce locuri au mai descoperit şi alţii. Irina Moroşanu, fondatoarea brandului de modă Les Vacances d’Irina, aminteşte de Galeria, magazinul vintage al Aidei Economu.

Gina Cruceru, group human resources director în cadrul KMG International-Rompetrol, spune că a descoperit recent Muzeul de Artă Contemporană din oraş (MNAC). Şi apropo de muzee şi de noutăţi, la cafeneaua Beans&Dots de la Muzeul de Artă Recentă (MARe) are loc în aprilie o a doua cină sub brandul Solstiţiu Dinners, un concept nou pe scena gastronomică locală. Dar, ca multe lucruri în industria de lifestyle şi lux, e în ediţie limitată.

La fel ca în fiecare ediţie a După Afaceri Premium însă, nu ne limităm incursiunile doar la Bucureşti, ci curatoriem poveş ti din toată ţara. De aceea, am făcut turul atelierelor de ceramică din România, am ajuns în judeţul Braşov, în creierii munţilor, pentru a descoperi cum tehnologia poate salva vieţi, iar apoi am poposit la Hangar 40, care va deveni un centru cultural în oraşul de sub Tâmpa. Nu puteam să ne întoarcem cu mâna goală în Bucureşti, aşa că am mers până la Cluj să gustăm nişte brânzeturi artizanale, pe care le-am asortat cu vinurile unei crame noi din Dealu Mare.

Noutăţile sunt chiar mai multe de atât, dar mă opresc aici pentru că fug să descopăr ce mai e recent lansat în Bucureşti, ca să avem ce povesti şi ediţia viitoare.
Până atunci, lectură plăcută!

.

Cristina Roşca,
Editor-şef După Afaceri Premium

 

Mai multe detalii puteţi citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la preţul de 50 de lei, TVA inclus.

Ediţiile print se livrează doar pe teritoriul României. În afara ţării puteţi comanda doar în format digital.
Pentru abonamente ZF, vă rugăm contactaţi-ne la adresa de e-mail claudia.mirt@m.ro.