ZF 24

Ce smartphone-uri au lansat producătorii la târgul de la Barcelona

galerie foto

galerie foto

Autor: Ioana Nita

25.02.2014, 20:09 2344

Samsung, LG şi HTC, unii dintre cei mai mari produ­cători de telefoane mobile din lume, au lansat la începutul acestei săptămâni cele mai noi modele de smartphone-uri din portofoliul lor de produse, în cadrul expoziţiei Mobile World Con­gress, care se desfăşoară între 24 şi 27 februarie la Barcelona.

După lansarea versiunii doi a ceasului inteligent Samsung Gear, compania sud-coreeană a prezentat şi noua generaţie a vârfului de gamă Galaxy S – Samsung Galaxy S5. Acesta are îmbunătăţiri de design  - este „îmbrăcat“ în piele sintetică şi are un ecran de 5.1 inchi, cameră foto de 16 MP care filmează la rezoluţie UHD - şi un cititor de amprentă la fel ca iPhone 5S. Noul smartphone Samsung este de asemenea rezistent la apă şi praf.

Producătorul sud-coreean LG a lansat ieri modelul LG F70, care dispune de conectivitate LTE (4G) şi de funcţia Knock Code prin care utilizatorii pot atât să îşi deschidă, cât şi să îşi deblocheze smartphone-ul, atingând doar un model personalizat de pe ecranul telefonului. Knock Code oferă o mai mare securitate, întrucât modelul este introdus pe ecran, folosindu-se între două şi opt atingeri pe ecran, care permit mai mult de 80.000 de combinaţii posibile.

LG F70 are procesor quad-core la 1,2 GHz, memorie RAM de 1 GB, capacitate de stocare de 4 GB, cameră foto de 5 MB şi rulează cel mai nou sistem de operare Google Android – 4.4 KitKat.

Compania taiwaneză HTC a prezentat două noi modele din gama HTC Desire – 610 şi 816, carese adresează utilizatorilor cu venituri medii. Smartphone-ul HTC Desire 816 dispunde de un ecran de 5,5 inchi, procesor quad-core de 1,6 GHz, memorie RAM de 1,5 GB şi capacitate de stocare. Camera foto principală a noului dispozitiv HTC are 13 MP, iar cea secundară 5 MP.

Producătorul chinez de echipamente telecom Huawei încearcă să se afirme şi în domeniul dispozitivelor mobile prin lansarea celui mai subţire phablet (o combinaţie între smartphone şi tabletă) de pe piaţă - HUAWEI MediaPad X1. Acesta are o grosime de doar 7,18 mm şi o greutate de 239 g, iar dimensiunea ecranului este de 7 inchi. Phablet-ul Huawei vine echipat cu un procesor quad-core de 1.6 GHz, cameră foto principală de 13 MP şi rulează versiunea Android 4.2 Jelly Bean.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO