ZF 24

Smartphone-ul curbat LG G Flex este disponibil acum şi în România

Smartphone-ul curbat LG G Flex este disponibil acum şi...

Autor: Ioana Nita

10.02.2014, 12:24 891

Producătorul sud-corean LG a lansat pe piaţa locală smartphone-ul LG G Flex care dispune de un ecran curbat pe verticală şi de funcţia inovatoare de „vindecare” a carcasei în cazul în care aceasta este zgâriată („self-healing cover”).

LG G Flex, conceput pentru a urmări curba feţei umane, are un ecran HD de tip Plastic OLED (P-OLED) cu diagonala de 6 inchi, procesor quad-core de 2,3 GHz, memorie RAM de 2 GB, capacitate de stocare de 32 GB, cameră foto principală de 13 MP şi rulează sistemul de operare Android 4.2.2.

Smartphone-ul LG cu ecran curbat este primul telefon care dispune de un strat de auto-reparare pe capacul din spate, ceea ce îl face imun la zgârieturi şi crăpături minore. Printre caracteristicile LG G Glex se numără funcţia de blocare a tastelor prin balansare (Swing Lockscreen) şi posibilitatea de a avea deschise simultan două ferestre (Dual Window). 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO