ZF Agrobusiness

ZF Agropower Tech. Remus Cazacu, fondator şi CEO al BITSoftware: Există deschidere pentru investiţii în tehnologie şi tendinţa este crescătoare. „Noi anul trecut am crescut cu 10%, în pandemie, iar anul acesta ne aşteptăm la o creştere de minimum 20%, fiind mai bun“

17.06.2021, 18:00 Autor: Florentina Niţu

Remus Cazacu, fondator şi CEO al companiei de tehnologie BITSoftware, care a dezvoltat la final de 2019 aplicaţia FieldBook AgriApps, o soluţie software pentru managementul fermelor agricole, spune că fermierii şi managerii din agrobusiness sunt tot mai interesaţi să investească în tehnologie, astfel că se aşteaptă la o creştere a businessului de 20% în 2021.

„Există deschidere pentru investiţii în tehnologie şi tendinţa este crescătoare. Lucrurile sunt pozitive, dar este un proces de transformare lung. De ce spun că există cerere? Pentru că noi anul trecut am crescut cu 10%, în pandemie, iar anul acesta ne aşteptăm la o creştere de mini­mum 20%, fiind mai bun“, a spus Remus Cazacu în cadrul emisiunii ZF Agropower Tech.

În 2020, grupul BITSoftware, cu peste două decenii de activitate pe piaţă, a avut o cifră de afaceri de 3,2 mil. euro şi a ajuns la zece clienţi în aplicaţie, număr pe care se aşteaptă să-l dubleze în acest an, potrivit reprezentantului com­paniei. Remus Cazacu susţine că a dezvoltat apli­caţia FieldBook AgriApps, lan­sată pe piaţă la final de 2019, deoarece actualii clienţi ai companiei, care anterior foloseau anumite servicii, aveau nevoie de soluţii concrete, pentru a gestiona fermele mai bine.

În plus, BITSoftware avea un parteneriat cu o companie de tehnologie din Olanda, specializată pe soluţii în sectorul horticulturii şi exista o nevoie pe piaţa globală.

„FieldBook AgriApps gestionează întregul proces, începând cu planificarea anului agricol, apoi gestionează lucrările agricole, care se face în timp real, fie că vorbim de lucrări mecanizate sau fizice şi sunt urmărite culturile pe baza unui plan de inspecţii şi observaţii. De altfel, platforma este integrată cu orice echipamente, cum sunt staţiile meteo şi mai permite urmărirea din punct de vedere al calităţii recoltei a ceea ce se întâmplă. În perioada culesului se măsoară gradul de pH şi de zahăr, pentru a culege strugurele când dă randament maximum. Cu alte cuvinte, duce la optimizare de procese şi reducere de costuri“, a explicat Cazacu.

Aplicaţia poate fi accesată de pe orice dispozitiv, pe baza de abonament (SaaS) şi rulează în cloud, folosind platforma Microsoft Azure. Astfel, se plăteşte în funcţie de suprafaţa fermei, de cât consumi şi mai sunt costuri suplimentare pentru nevoi specifice, care pot fi finanţare prin fonduri europene.

Cazacu consideră că în România, agricultura de precizie, încet, încet devine un actor indispensabil în managementul fermelor, pentru că există o criză accentuată în ceea ce priveşte resursele umane, de la zilieri la profesionişti şi se îndreaptă totul spre automatizare. „Suntem deschişi în a ne integra cu diferite alte aplicaţii specifice, pe partea de algoritmică, machine learning, AI sau cercetare, care pot aduce un plus valoare“, menţionează el.

Anul trecut, în plină pandemie, compania a văzut oportunitatea de a se extinde peste hotare, la vecinii României, iar pentru 2022 ia în calcul şi alte ţări.

„Am început un parteneriat în Bulgaria şi în Republica Moldova, anul trecut. Bulgaria este o ţară interesată în domeniul vini-viticol şi este un partener activ, pentru că a tradus soft-ul, iar Republica Moldova avea soft-ul într-o limbă pe care o înţelege şi era o extindere firească. La anul, ne uităm şi alte geografii, dar vom trage o concluzie după 2021, după ce vedem cât business facem în Bulgaria şi Republica Moldova“, a precizat Cazacu.


La nivel global, sectorul agricol se confrontă cu o mare provocare: aceea de a asigura hrana pentru o populaţie în creştere, având la dispoziţie resurse limitate, iar inovaţiile tehnologice pun în slujba fermierilor instrumentele necesare care îi pot ajuta să se dezvolte. Puteţi afla mai multe detalii despre felul în care tehnologiile dezvoltate de Microsoft pot contribui la dezvoltarea sectorului agricol accesând link-ul următor: https://info.microsoft.com/Enterprise_EN-US_Mftg_AgricultureDTWP_RegistrationPage

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny