ZF Agrobusiness

ZF Agropower. Teofil Dascălu, CEO, Frizon Group: În 2020, aveam un singur pivot şi şapte tamburi cu care irigam 120 ha. Apoi am cumpărat 47 de pivoţi şi am ajuns la 1.600 ha irigate

22.06.2023, 00:06 Autor: Florentina Niţu

Seceta severă din 2020, cu o replică  în 2022, a adus cu sine consecinţe devastatoare pentru agricultura românească, afectând o mare parte din suprafaţa cultivată cu cereale şi conducând la o scădere drastică a producţiei. Astfel, în faţa noilor provocări aduse de schimbările climatice, fermierii au început să investească în irigaţii.

„În 2020, aveam un singur pivot de irigaţii şi şapte tamburi cu care acopeream o suprafaţă de 120 de hectare. Am apăsat piciorul pe acceleraţie şi efectiv m-am împrumutat de bani pentru mulţi ani de acum încolo, ca să pot investi în irigaţii. Şi pe lângă proiectele europene accesate de către OUAI-uri (organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii – n. red.), în care sunt membru, am şi cumpărat 47 de pivoţi şi am ajuns de la 120 de hectare la 1.600 de hectare irigate“, spune Teofil Dascălu, CEO şi acţionar, al Frizon Group, deţinut majo­ritar de Frizonmaica Holding (Ţările de Jos). El a fost prezent în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny.

Înfiinţat în 2013, Frizon Group lucrează peste 4.000 de hecta­re de teren, dintre care 1.600 de hectare reprezintă terenurile irigate. Terenurile exploatate sunt în sud-estul României, între judeţele Vrancea, Galaţi şi Brăila, în vecinătatea râului Siret, ceea ce face ca întreaga zonă să fie irigabilă sau cu potenţial de irigare. 

Schimbările climatice îşi fac simţită prezenţa prin faptul că avem precipitaţii pe zone limitate sau deloc, a menţionat Teofil Dascălu. În acest context, el crede că trebuie să existe sisteme de management al riscului pentru a putea evita falimente în agricultură. „Din punctul meu de vedere, nu cred că trebuie să avem o politică prin care o mare parte din ferme să dispară şi totul să se concentreze doar în mâinile a 4-5 ferme mamut. Ne dorim să avem o clasă de mijloc foarte puternică, iar acest lucru se poate realiza numai prin sprijinirea ei“, a completat el.

Afirmaţia sa vine într-o perioadă delicată pentru mulţi fermieri mici şi mijlocii, care au rostogolit datoriile provocate de seceta din 2020 şi apoi cea din 2022.

În 2020, la nivelul ţării, seceta a afectat 2,4 milioane de hectare şi anul trecut circa 1,3 milioane de hectare, iar suprafaţa irigată, în ambii ani, a fost de circa 500.000 de hectare.

„Am văzut efectele secetei din 2022. Mulţi fermieri n-au fost asiguraţi de secetă şi au aşteptat despăgubiri. Despăgubirile au fost lansate în dezbatere şi după 15 zile au fost efectiv tăiate de la 1000 lei/hectar la 335 lei/hectar. Vorbim efectiv de 5% din valoarea totală a cheltuielilor. Deci infimă. Mulţi fermieri au amânat plăţile în speranţa că aceşti bani vor veni şi cu aceşti bani să şi achite datoriile amânate. Acum, vor avea probleme reale să şi plătească datoriile. Sunt fermieri de talia mea cu probleme. Chiar eu, a trebuit să refinanţez anumite datorii şi să le pun pe un termen mai lung ca să nu fiu afectat. Situaţia a fost critică şi, din păcate, mulţi au dat faliment şi vor da faliment şi anul acesta, pentru că nu au luat la timp măsuri de protecţie şi au lăsat lucrurile la voia întâmplării“, crede Teofil Dascălu.

Motiv pentru care el a adăugat că trebuie să se ţină cont de măsurile de diminuare a riscurilor precum asigurarea împotriva secetei şi trebuie sprijinite irigaţiile.

„Fermierii nu ar trebui să mai considere că agricultura este o loterie. Trebuie să înţelegem că e un business, să analizăm acele modele de business care funcţionează şi să le implementăm în ferma proprie. Cred că mediul asociativ este foarte important. De asemenea, se pot crea legătura între fermieri, se pot schimba experienţe şi în felul acesta cu toţii vom fi mai buni“, a subliniat Dascălu.

Frizon Holding a avut o cifră de afaceri de aproape 13 milioane de lei în 2021, ultimul an pentru care există date disponibile, şi un profit net de 1,75 de milioane de lei, potrivit datelor publice.

 

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar susținută de
Banca Transilvania și Penny