ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Lucian Hanganu, Goldring, despre efectele IPO-ului Hidro: Dacă fondurile de pensii de la noi făceau până acum „regulile jocului“, se pare că vom avea şi fonduri de investiţii din afara ţării

04.07.2023, 00:05 Autor: Eduard Ivanovici

În cadrul primei ediţii din luna iulie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost invitat Lucian Hanganu, broker al Goldring, una dintre cele mai active societăţi de intermediere cu prezenţă la Bursa de Valori Bucureşti, care a discutat despre traseul ofertei publice iniţiale (IPO) a Hidroelectrica şi potenţiala dinamică a pieţei locale de capital în urma listării producă­torului de energie electrică.

„Am rămas surprins când am văzut că NN Pensii a subscris la preţul maxim 300 mil. euro în cadrul ofertei Hidro. Asta ne lasă să ne imaginăm şi să anticipăm că vor veni alţi jucători, NN Pensii vrând să fie sigur că va intra în acţionariatul Hidroelectrica. De aceea a mers cu preţul maxim“, spune Lucian Hanganu. 

„Dacă fondurile de pensii de la noi făceau până acum «regulile jocului», se pare că vom avea şi fonduri de investiţii din afara ţării“

Fondul Proprietatea a scos la vânzare 78 milioane de acţiuni Hidroelectrica (H2O) la un preţ cuprins între 94 lei şi 112 lei pe acţiune, în ceea ce poate deveni cea mai mare listare din Europa din 2023. Din total, 15% – 11,7 milioane de acţiuni – sunt adresate investitorilor de retail, în timp ce restul merg către instituţionali, cei care vor decide, de altfel, preţul ofertei.

„Hidroelectrica arată foarte bine, are un PER bun, am văzut că a raportat la T1 o creştere de 41% la profit. Ne aşteptăm ca şi în primul semestru să menţină aceeaşi traiectorie. Sunt sigur că sunt foarte multe societăţi care au subscris în oferta publică a Hidroelectrica“, continuă brokerul.

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis pe platforma Spotify.

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent